Un bombardier strategic american de tip B-52 a desfășurat azi activități de antrenament în spațiul aerian al României, în zona Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica" de la Cincu, județul Brașov.
Antrenamentul s-a derulat sub coordonarea Componentei Operaționale Aeriene din Statul Major al Forțelor Aeriene, împreună cu elemente FAC (Forward Air Control) și JTAC (Joint Terminal Attack Controller) din structura Forțelor Aeriene și a Forțelor Terestre Române, potrivit unui comunicat de presă al MApN, emis către DefenseRomânia.
Activitatea de zbor a unei aeronave de bombardament strategic de tip B-52 aparținând Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii are ca scop principal demonstrarea puterii aliate în zona de Sud-Est a Europei și contribuie la sporirea încrederii României privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității regionale, prin furnizarea măsurilor de reasigurare în zona de Sud-Est a Alianței Nord-Atlantice, mai precizează sursa citată.


Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic.
A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp).
Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV.
Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.