Bilanțul victimelor atacurilor din Germania a crescut. Ura împotriva imigranților, motivația atacurilor armate

gsg_9_germania_trupe_antitero_87322700
Trupe speciale antitero GSG 9, Germania. Sursă foto: Bundespolitzei
Atacurile din oraşul german Hanau s-au soldat cu moartea a 11 oameni.

Atacurile au fost provocate de ura împotriva imigranţilor. Presa locală scrie că o scrisoare cu motivaţii extremiste şi un videoclip au fost găsite în locuinţa suspectului principal, un neamţ în vârstă de 43 de ani.

Bărbatul a fost localizat de poliţie la 7 ore după atacuri, mort. Cadavrul mamei suspectului a fost găsit în aceeaşi locaţie.

Atacurile armate au avut loc în două baruri cu specific oriental din Hanau, la ora locală 22.00. Nouă oameni au fost ucişi împușcați, iar alţi patru au fost răniţi după ce un bărbat a deschis focul la întâmplare în cele două locaţii.

Ministrul român de Exerne, Bogdan Aurescu, a transmis pe Twitter condoleanţe: „Sunt foarte întristat de atacurile armate şocante din hanau, Germania. Condamn cu fermitate aceste acte violente. Sincere condoleanţe familiilor victimelor şi gândurile noastre sincere pentru toţi cei răniţi", amintește Mediafax.

Agenția germană de știri DPA a scris că 11 persoane au murit în urma atacului, dar nu se știa dacă bilanțul include și cele două trupuri din casa suspectului. Inițial au fost raportate 8 victime.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close