Avioanele F-15EX au ”doborât” câțiva adversari, dar au și fost ”doborâte” în cadrul antrenamentului de luptă Northern Edge din Alaska, potrivit unui pilot de testare care a participat la misiune, transmite Air Force Magazine.
Rezultatele nu au fost făcute publice, dar avioanele F-15EX au executat 33 de zboruri combinate în timpul exercițiului care a avut loc în perioada 28 aprilie-14 mai, potrivit sursei citate.
Primele două F-15EX au participat la acest exercițiu la doar două săptămâni după ce au fost livrate forțelor aeriene. Scopul a fost să se verifice dacă noile avioane ar putea juca rolul îndeplinit în prezent în cadrul Forțele Aeriene de către avioanele F-15C și dacă ele pot aduce un plus de capacitate la aceste misiuni, potrivit Lt. Col. John O'Rear din cadrul Escadrilei 84 de testare și evaluare.
Printre punctele de testare s-au numărat modul în care avioanele F-15EX cooperează cu F-15C, dar și cu avioane de generația a cincea, precum F-22 și F-35, a mai spus O'Rear.