Aviația militară a Rusiei a atacat, în apropierea graniței cu Turcia, rebelii susținuți de Ankara în Siria

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:

Avioane de luptă ruseşti au atacat în cursul zilei de ieri tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia. Totodată, artileria Armatei Siriei a ucis şapte civili şi a rănit 14 medici într-un atac asupra unui spital din zonă, potrivi unor martori şi surse din rândul rebelilor.

Potrivit surselor Reuters, citate de agenția News.ro,  o rachetă rusească sol-sol a lovit şi oraşul Qah, în timp ce atacuri aeriene ruseşti au avut loc în apropierea unor tabere de refugiaţi cu populaţie numeroasă, aflate de-a lungul graniţei cu Turcia.

O unitate pentru gaze naturale a fost lovită în oraşul Sarmada, din provincia Idlib,  dar nu au existat informaţii imediate referitoare la victime.

Un purtător de cuvânt al Armatei Naţionale, o alianţă a rebelilor susţinută de Turcia, în nord-vestul Siriei, a spus că Rusia, care susţine guvernul de la Damasc, a încercat să destabilizeze ultimul centru al rebelilor din Siria, dar că atacurile nu au fost semnalul unui atac major iminent împotriva Idlib.

”Atacurile aeriene ruseşti continuă. Rachete balistice au lovit, de asemenea, zone apropiate de centrele civile”, a declarat maiorul Youssef Hamoud pentru Reuters. "Încearcă să semene haos şi confuzie", a adăugat el. Forțele care luptă împotriva regimului nu precizează despre ce avioane a fost vorba.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Moscovei.

Amintim că în cursul acestui weekend situația din Siria a escaladat, armistițiul fragil fiind în pericol. Forţele Aeriene ale Turciei au efectuat sâmbătă seara atacuri împotriva unei zone deţinute de miliţiile kurde în nordul Siriei. A fost pentru prima oară când se întâmplă acest lucru în ultimele 17 luni.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel