Austria joacă securitatea energetică a Europei la ruleta rusească. Nou contract între OMV şi Gazprom

S.I. Catalin |
Data publicării:

OMV(companie internațională integrată de petrol și gaze, cu sediul central în Viena) şi Gazprom(companie energetică din Rusia şi cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume) au semnat un amendament la contractul lor, care prevede majorarea cu un miliard de metri cubi pe an a cantităţii de gaze naturale livrate Austriei, au anunţat luni cele două companii energetice.

Decizia privind amendamentul a fost luată după o întâlnire de lucru între directorul general al grupului austriac OMV, Rainer Seele, şi preşedintele Gazprom, Alexey Miller, care a avut loc la Sankt Petersburg.

,,În ultimii ani, Gazprom a înregistrat exporturi record către Austria. Numai în primele zece luni din acest an furnizările de gaze spre această ţară au crescut cu o treime, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 8,8 miliarde de metri cubi. Semnarea documentului privind majorarea exporturilor dincolo de contractul iniţial reprezintă o nouă dovadă a cererii ridicate de gaze ruseşti din partea consumatorilor noştri europeni", a afirmat Alexey Miller.

La rândul său, Rainer Seele a declarat: ,,Cererea de gaze a Europei va creşte în principal în urma înlocuirii termocentralelor cu centrale electrice pe gaze, cuplată cu scăderea simultană a producţiei europene. Prin majorarea furnizării către Baumgarten (hub-ul de gaze deţinut de OMV în Austria - nota red.), contribuim suplimentar la securitatea furnizării spre Austria dar şi spre alte state europene".

Pe lângă semnarea amendamentului, şefii celor două companii energetice au discutat măsuri suplimentare în vederea implementării acordurilor semnate în octombrie 2018, cum ar fi înfiinţarea unui Comitet comun de coordonare al colaborării dintre firme, precum şi acordul în urma căruia OMV obţine o participaţie în proiectul destinat dezvoltării blocurilor 4 şi 5 ale formaţiunii Achimov, parte a zăcământului de petrol, gaz şi condensat Uregoy din Siberia.

În 2016, OMV anunţa că formaţiunea Achimov din Siberia va majora până în 2025 producţia sa cu peste 80.000 boe pe zi. Pentru OMV, producţia în acea zonă este ieftină şi sunt disponibile gazoducte către Austria.

OMV are participaţii la peste 30 de licenţe de pe platoul continental norvegian, inclusiv la zăcămintele care produc Gullfaks, Gudrun şi Edvard Grieg precum şi la zăcământul de gaze arctic Aaasta Hansteen, care ar urma să demareze producţie la finele acestui an. De asemenea, descoperirea sa de petrol Wisting din Marea Barents ar putea demara producţia în 2024-2025.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie). 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel