Atacul a avut loc pe strada Dizengoff, în timp ce barurile şi restaurantele erau pline.
Un număr mare de echipaje de intervenţii de urgenţă au sosit la faţa locului, iar poliţia, care îl caută pe atacator, le-a spus locuitorilor să rămână în case.
''Un terorist a deschis focul de la mică distanţă şi apoi a fugit pe jos. Mai multe persoane sunt rănite'', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Eli Levy, la postul de televiziune Canal 13.
Patru dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.
Alte canale media precizează că ar fi fost vorba de doi atacatori, unul fiind ucis de forțele israeliene.
'Nu vă părăsiţi locuinţele. Nu scoateţi capul pe fereastră. Nu vă apropiaţi de balcoane'', i-a sfătuit el pe locuitori.
Imaginile apărute în mass-media şi pe reţelele de socializare arătau oameni alergând pe străzi şi poliţia încercând să îl prindă pe agresor.
Potrivit presei locale, cele mai înalte autorităţi ale ţării, inclusiv premierul Naftali Bennett şi ministrul apărării Beny Gantz, se întâlnesc pentru a evalua situaţia de securitate şi măsurile ce trebuie luate, relatează Agerpres, care citează EFE.
Acesta este cel de-al patrulea atac terorist grav pe care Israelul l-a suferit în ultimele săptămâni. Săptămâna trecută, un terorist a împuşcat şi ucis cinci persoane în oraşul Bnei Brak. Anterior, doi terorişti islamişti au împuşcat şi ucis doi israelieni în oraşul Hadera. În Be'er Sheva, un terorist a înjunghiat şi a ucis patru israelieni. Ierusalimul a fost, de asemenea, scena mai multor atacuri, scrie TPS Israel.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News