Șase avioane de vânătoare F-5E Tiger au greșit ținta. Incident bizar

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Șase aeronave de vânătoare F-5E Tiger care participau la comemorarea a 100 de ani de la moartea pionierului aviației elvețiene Oskar Bider trebuiau să efectueze un zbor peste orașul Langenbruck din nord-vestul țării, dar au ratat ținta cu aproximativ 6 km, potrivit presei locale.

„Circumstanțe nefericite", au fost cauza de bază a erorii potrivit purtătorului de cuvânt al Forțelor Aeriene Elvețiene. De fapt, după cum a informat publicația Le Matin, citată de Mediafax, în timpul apropierii de țintă, șeful echipei a observat un cort în orașul Mümliswil, ceea ce l-a determinat să zboare pe deasupra lui.

 

F-5E Tiger fără GPS au oferit din ”greșeală” un spectacol aviatic participanților la un festival de muzică

 

Însă, acolo se desfășura un festival de muzică, cei care asistau la festival bucurându-se astfel de spectacolul aviatic oferit de avioanele F-5E Tiger.

Aceste zboruri se desfășoară de obicei folosind hărți, ceasuri sau referințe vizuale de la sol. Mai mult decât atât, cele șase aparate de zbor F-5E Tiger nu sunt dotate cu GPS sau tehnologii moderne care le-ar fi ajutat să zboare peste ținta corectă la momentul potrivit.

În alte cazuri, unul dintre membrii echipajului sau comandantul se află la sol și ghidează piloții prin radio, asemenea erori fiind evitate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel