Arafat: Nu se pune problema retragerii din Turcia. Salvatorii români - protejați de forțele turce. Unele misiuni s-au retras din motive de securitate

Darius Muresan |
Data publicării:
Salvatori români, acționând în zona din sudul Turciei, devastată de cutremure. Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență
Salvatori români, acționând în zona din sudul Turciei, devastată de cutremure. Foto: Departamentul pentru Situații de Urgență

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că nu se pune deocamdată problema retragerii echipelor de salvatori români din Turcia, acestea fiind protejate de forţele de ordine la unele dintre misiunile pe care le execută.

"Am discutat cu şeful misiunii (...). În unele misiuni pe care le execută sunt însoţiţi de jandarmi, pentru protecţia lor, dar nu neapărat că au motive să plece de acolo. Deci este o zonă care este cu foarte multe clădiri dărâmate, mai apare o persoană sau alta care încalcă regulile ordinii publice şi pentru asta s-a decis să se cheme un sprijin şi să fie întăriri, o echipă de jandarmi când ei lucrează. Dar nu se pune problema retragerii, chiar am fost rugaţi să mai rămânem o perioadă (...) şi echipele noastre vor rămâne până ni se va spune că s-a terminat faza de căutare-salvare şi atunci noi suntem pregătiţi imediat să-i aducem înapoi", a declarat, sâmbătă, Raed Arafat, citat de Agerpres.

În Turcia sunt prezente două echipe de sprijin din România, formate din personal specializat de căutare-salvare RO-USAR, medici şi asistenţi SMURD, personal cu echipe canine din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, Câini de Salvare Transilvania, Câini de Salvare Gugulania, care se află în permanentă legătură cu autorităţile turce, reprezentanţii AFAD fiind cei direct responsabili în a desemna zona de acţiune şi intervenţie a echipelor internaţionale venite în sprijin.


Unele misiuni s-au retras din motive de securitate. Erdogan promite măsuri dure împotriva celor implicați în jafuri și răpiri în regiunile devastate de cutremur



Agenţia Federală Germană pentru Asistenţă Tehnică (THW) şi organizaţia de ajutor I.S.A.R Germania şi-a suspendat, sâmbătă, operaţiunile de salvare în provincia turcă Hatay, grav afectată de seismele de luni, din motive de securitate. Anterior, militari din cadrul unităţii de ajutor în caz de dezastru a armatei austriece şi-au stopat activităţile de salvare în provincia Hatay, indicând la rândul lor "riscuri de securitate" în zonele în care intervin.

Tot azi, președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că guvernul va lua măsuri împotriva persoanelor implicate în jafuri şi în alte delicte în regiunile afectate de cutremurele devastatoare de luni, din sudul ţării, în contextul în care se pune tot mai acut chestiunea securităţii în acele zone.

"Am declarat stare de urgenţă", a spus Erdogan în timpul unei vizite în zona sinistrată. "Aceasta înseamnă că, de acum încolo, oamenii care sunt implicaţi în jafuri sau răpiri ar trebui să ştie că mâna fermă a statului este în spatele lor", a adăugat el.

Vineri, preşedintele turc a declarat că s-au înregistrat jafuri în unele zone. Nu este clar la ce fel de incidente de răpire s-a referit Erdogan.

Până la ora publicării acesui material, oficialii din Turcia au confirmat că peste 23.000 de persoane au murit în urma cutremurelor devastatoare, alte câteva mii sunt prinse sub dărâmături. Șansele ca oameni să mai fie găsiți în viață sunt infime. În total, în Turcia și Siria, numărul victimelor se ridică la 25.000.

Amintim că pe data de 6 februarie 2022 sudul Turciei a fost lovit de două cutremure devastatoare, de 7,7 şi 7,6 grade și alte replici mai mici.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel