Arabia Saudită a interceptat două rachete trase spre Mecca

racheta_74385000
Două rachete trase în direcţia oraşului saudit Mecca de către rebelii din Yemenul vecin au fost interceptate, au relatat marţi media saudite într-un moment în care tensiunea creşte în Golf.

Purtătorul de cuvânt al coaliţiei care luptă împotriva rebelilor în Yemen şi care este condusă de Arabia Saudită, colonelul Turki al-Maliki, a afirmat că apărarea antiaeriană saudită a interceptat şi neutralizat luni seara proiectile deasupra regiunilor Jeddah şi Taef, aflate în vestul regatului, fără să precizeze nici natura, nici originea lor.

Media speculează că au fost lansate rachete balistice către Mecca

Dar cotidianul Asharq al-Awsat şi canalul de televiziune Al-Arabiya au afirmat că este vorba de rachete balistice trase de către houthi în direcţia oraşului sfânt Mecca, situat aproape de Jeddah.

Rebelii houthi, susţinuţi de Iran, au încercat să lovească Mecca cu două rachete, titrează Asharq al-Awsat, afirmând că aceasta este cea de-a treia tentativă a insurgenţilor yemeniţi de a viza oraşul sfânt de la debutul intervenţiei saudite în Yemen alături de putere în martie 2015.

La rândul lor, rebelii houthi au dezminţit, prin vocea unui purtător de cuvânt oficial, că au vizat locurile sfinte musulmane în Arabia Saudită.

Dar ministrul informaţiilor din guvernul yemenit susţinut de Ryad, Mouammar al-Iryani, i-a acuzat pe rebelii houthi că au tras aceste rachete din ordinul Iranului. Miliţiile houthi au vizat Mecca, a afirmat el pe Twitter, denunţând o crimă teroristă.

În condiţiile tensiunilor din Golf care nu încetează să escaladeze în legătură cu dosarul iranian, Arabia Saudită, marele rival regional al Iranului, i-a invitat pe liderii Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) şi ai Ligi Arabe la summituri extraordinare pe 30 mai la Mecca.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close