Ar fi putut avea România soarta Ucrainei și conflict înghețat pe teritoriul ei? Cătăuță: Uneori nu realizăm importanța aderării la NATO

Militari români, în timpul exercițiilor de luptă urbană în  în poligonul „Operații militare în teren urban” din Cincu. Sursă foto: Statul Major al Apărării
EXCLUSIV
Militari români, în timpul exercițiilor de luptă urbană în în poligonul „Operații militare în teren urban” din Cincu. Sursă foto: Statul Major al Apărării

Războiul neprovocat declanșat de Rusia în Ucraina prin invadarea la scară largă a Ucrainei la data de 24 februarie 2022 a amintit Europei și implicit României nu doar că pacea nu e eternă, dar a arătat cât se poate de clar importanța aderării României la NATO și UE.

Ana Maria Cătăuță, deputat, vicepreședinte al Grupului PRO-America din Parlamentul României și membru al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, prezentă la finalul anului trecut în una din edițiile emisiunii Obiectiv EuroAtlantic la DefenseRomania, a vorbit despre importanța aderării României la NATO și UE, fapt care odată cu invazia rusă asupra Ucrainei a devenit mult mai vizibil decât în ultimii ani.

Și, în opinia acesteia, drumul României către Occident a salvat țara noastră de a la soarta unor vecini precum Republica Moldova sau Ucraina.

În acest context, pe scenariul pus în practică de Federația Rusă în regiune, România ar fi putut și ea trăi drama unui conflict înghețat alimentat de Moscova pe criterii etnice, lucru care a fost evitat ca urmare a aderării pro-europene.

De remarcat că nu există nicio altă regiune în lume în care să se regăsească atâtea conflicte înghețate. Republica Moldova (Transnistria), Georgia (Osetia de Sud și Abhazia), Armenia (Nagorno-Karabah), Ucraina (Donbas din 2014 până în 2022).

„Nu am fi fost feriți de un asemenea scenariu fără integrarea europeană, dimpotrivă. Exact așa funcționează dezinformarea rusă. Se folosește de un element cu grad de realitate pentru a incita lucrurile și de o parte și de cealaltă. Așa au făcut în SUA, în state din vestul Europei, așa fac și în România. Iar în Republica Moldova cu atât mai mult. În sfârșit la Chișinău se află un guvern care încearcă apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, dar au probleme foarte mari cu dezinformarea rusă”, a punctat Ana Cătăuță.

 

Uneori uităm importanța aderării europene a României. Aderarea la NATO a deschis larg ușa aderării la UE

 

Diplomatul român a subliniat totodată în cadrul emisiunii și importanța aderării României la NATO și UE, amintind că PIB-ul României a crescut impresionant, de 7 ori, din 2007, anul aderării la UE, până în prezent.

Ana Cătăuță crede totodată că reușita aderării aparține nu doar conjuncturii internaționale de la momentul respectiv, ci și clasei politice de la acea vreme.

„Uneori nu ne dăm seama cât de important e că suntem membri cu drepturi depline ai NATO. Lunile acestea noi am avut o viață normală, cu greutăți economice evidente, dar din punct de vedere al libertății și a libertății de mișcare a fost o viața normală. Nu am avut o secundă teama că ce s-a întâmplat în Ucraina ni s-ar putea întâmpla și nouă. Cred că de multe ori ar trebui să privim aceste lucruri cu mai multă atenție și să le apreciem. La momentul respectiv a fost inteligența liderilor politici de a profita de conjunctura favorabilă de atunci. Pentru că nu mereu când există conjunctură favorabilă se reușește atingerea unui obiectiv național. Atunci a fost o negociere dură.

Trebuie spus și faptul că aderarea la NATO în 2004 ne-a adus și aderarea la UE în 2007. Pentru că din momentul în care existau elementele de stabilitate și securitate, decizia statelor membre UE de a invita România să adere a fost mult mai ușoară. Pe lângă securitate și stabilitate am avut și beneficii economice. Analizele arată că PIB-ul României a crescut de șapte ori de la aderarea la Uniunea Europeană. În ultima perioadă am fost în Balcanii de Vest, iar state care făceau parte din fosta Iugoslavie și care din punct de vedere economic erau mult mai dezvoltate decât România în 1990, acum sunt mult în urma noastră. Se vede foarte clar diferența dintre a fi și a nu fi membru al UE”, a adăugat Ana Cătăuță. 

Urmăriți integral emisiunea Obiectiv EuroAtlantic în care Ana Cătăuță analizează războiul rus de agresiune după ministeriala istorică a NATO de la București, o nouă strategie pe zona Mării Negre și provocarea chineză:

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel