Angela Merkel a acuzat Rusia că a distrus Tratatul nuclear cu Statele Unite

Eduard Pascu |
Data publicării:

Cancelarul federal german, Angela Merkel, a acuzat Rusia că a încălcat termenii Tratatului de eliminare a Fortelor Nucleare Intermediare (Tratatul INF) și astfel a oferit motiv pentru anularea acordului, transmite paginaderusia.

În cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele lituanian Gitanas Nauseda la Berlin, Merkel a spus că, odată cu distrugerea Tratatului INF, „a fost pierdută o parte importantă a sistemului de limitare a armelor din Europa și din întreaga lume”, a spus Merkel.

În acest sens, a subliniat cancelarul, Germania, împreună cu partenerii săi, vor depune eforturi în următorii ani pentru o nouă limitare a armelor.

În același timp, a subliniat Merkel, NATO va găsi un răspuns comun la situația actuală, după cum a declarat în repetate rânduri secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

„Germania face parte din NATO și va acționa ca partener NATO”, a spus ea.

Amintim, Statele Unite au părăsit oficial Tratatul INF pe 2 august. Anularea acestui acord istoric ar putea duce la o nouă cursă a înarmării între Statele Unite, Rusia și China.

Vezi și: Putin: SUA amplifică riscul unui conflict atomic

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel