Teme de interes
Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme de interes din perspectiva organizării întâlnirii anuale a Dialogului Strategic și cele mai recente evoluții în legătură cu operaţionalizarea şi activitatea Comitetului interministerial pentru implementarea obiectivelor rezultate din Parteneriatul Strategic cu SUA și a altor proiecte bilaterale România – SUA, format de lucru înființat prin decizia prim-ministrului Viorica Dăncilă în luna martie 2018, menit să contribuie la îmbunătățirea coordonării inter-departamentale în vederea promovării mai coerente și eficiente a intereselor României în cooperarea cu Statele Unite ale Americii.
Oficialul român a subliniat că înființarea Comitetului demonstrează încă o dată importanța pe care prim-ministrul și Guvernul României o acordă relației bilaterale cu Statele Unite ale Americii.
Întâlnire anuală
Viceprim-ministrul Ana Birchall a menționat importanța organizării întâlnirii anuale a Dialogului Strategic româno-american în cursul acestui semestru, precizând atenția deosebită pe care Guvernul o acordă cooperării și coordonării cu partea americană pe teme de interes comun. Conform Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, reuniunile pe tema Dialogului Strategic sunt organizate în fiecare an.
[citeste si]
Interesul părții române
Ana Birchall a subliniat interesul părții române pentru identificarea și desfășurarea de noi proiecte comune care să contribuie la dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu SUA.