Războiul care previne Al Treilea Război Mondial? De ce pariul militar al SUA în Iran este singura cale pentru a evita un colaps global

Primul clenci este expresia „marea majoritate”, ceea ce înseamnă că există oameni care au agende profund diferite față de majoritate. Al doilea este cuvântul „încă”.

În mod normal, nu trebuia să existe cuvântul „încă” în acest truism dar, vremurile complicate în care trăim îl introduc chiar ele deoarece oamenii, supuși la presiuni mari, se comportă, în general, altfel decât normal, urmarea fiind că spiritul de turmă devine predominant și instinctul de supraviețuire tinde să suprime chiar propria supraviețuire la fel cum furtuna de citokine provoacă în corp inflamație sistemică, disfuncții multiple de organe și în final decesul.

Al treilea tâlc este de cum intenționează fiecare om să facă lumea mai bună și mai dreaptă, ceea ce ne duce la valorile fundamentale ale fiecărui individ. Sunt ele bazate pe integritate - onestitate, respect – demnitate, familie – comunitate, libertate – responsabilitate, sănătate – echilibru, compasiune, dezvoltare, învățare sau sunt bazate pe altceva? Toate cele enumerate anterior sunt derivate direct din drepturile omului.

Dacă prin cultura lor ancestrală sau prin presiuni de moment, unii oameni cred sau sunt făcuți să creadă că altele sunt valorile fundamentale atunci, se pune întrebarea cum conciliem valorile fundamentale pentru că altfel, se ajunge la război, opusul a ceea ce ne propunem cu toții.

Acum, aplicăm truismul cu subînțelesurile lui la vremurile actuale, unele complicate și sperăm că nu încă grave.

Războiul din Iran - Ce vrea regimul iranian?

Spun „regimul” pentru că este clar că există o diferență importantă față de ceea vrea poporul care este majoritar. Este aproape la fel cum se legitimau, în lagărul condus de URSS, partidele comuniste care se lăudau cu milioane și zeci de milioane de membri de partid dirijați ideologic dar dezamăgiți de lipsuri și corupție.

Lumea mai bună și mai dreaptă imaginată de regimul iranian este una în care interesul major nu este  acasă în țara sa pentru a face o viață mai bună oamenilor obișnuiți. Interesul fundamental al regimului este distrugerea inamicilor pe care-i vede peste tot. În afară de Israel și SUA, regimul iranian prin natura și acțiunile sale, una de extremism religios și nu laică, are de pus la punct inclusiv pe vecinii săi care sunt de altă credințe și care văd total diferit lucrurile fundamentale.

Ce vrea Israelul?

După ororile Holocaustului, ONU a decis în 1947 crearea Israelului ca țară. De-atunci, Israelul se luptă continuu să supraviețuiască, uneori făcând și greșeli însă incomparabil mult mai mici decât agresorii lui.

Cu timpul, vecinii săi au înțeles sau au fost convinși să înțeleagă că poporul israelian are dreptul la o țară. Însă, stindardul luptei antiisraeliene a fost preluat de Iran, o țară care nu era vecină. Cum afecta o țară mică precum Israelul securitatea și existența Iranului de era nevoie ca Teheranul să se implice atât de mult?

Dacă răspunsul evident este că nu avea cum Israelul să afecteze existența Iranului atunci, motivul adevărat pentru care s-au tot militarizat și radicalizat în timp organizațiile Hamas, Hezbollah, rebelii Houthi și alte miliții pro-iraniene este că Teheranul urmărea pe viitor în Orientul Mijlociu o lume pan-șiită fundamentalistă cu tendințe puternic conversive la adresa altor credințe. Cu alte cuvinte, Iranul a creat deliberat în timp toate instrumentele prin care să se impună la momentul potrivit ca hegemon de natură imperială.

Ce urmăresc Statele Unite?

Dintotdeauna, America a urmărit, pe lângă securitatea sa, economia liberă și comerțul cât mai extins dacă se poate la nivel mondial. Pentru atingerea acestui scop, SUA au încercat să elimine orice bariere, inclusiv mentalități și prejudecăți pentru a facilita schimburile comerciale văzute de americani ca motor al progresului.

Au făcut tot posibilul să mențină comunicațiile maritime și aeriene libere peste tot. Efectul scopului urmărit de SUA a constat într-o accelerare foarte mare a dezvoltării umanității în epoca postbelică, inclusiv la adversari presați fiind să țină pasul. 

Oamenilor li se pare normal să fie așa dar, privind din perspectiva istorică a salturilor umanității, se va dovedi că a fost o excepție, posibilă doar prin menținerea unei perioade relativ mari de pace. Ce-ar fi devenit Iranul cu bogăția lui de oameni și de resurse energetice, dar și alte țări, dacă se racorda pe deplin la lume? Răspunsul este de cum s-au dezvoltat Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatarul și alte țări care au văzut mediul internațional ca unul potrivit a-și valorifica cât mai mult potențialul. Nu a fost nevoie ca aceste țări să-și sacrifice identitatea pentru a se moderniza.

Acum, SUA par că au pornit la război. Dar, ce se întâmpla în absența acestui război? Ce se întâmpla cu Orientul Mijlociu dacă regimul iranian dobândea arma nucleară având în vedere ambițiile lui de hegemon imperial, mascate sub forma apărătorului palestinienilor sau al oricui dorește din regiune protecția Iranului? Cum gestionau SUA apărarea aliaților lor din regiune dacă Iranul dobândea arma nucleară?

Cât de mult ar fi perturbat aliații proxi ai Iranului regiunea, încurajați fiind de ascensiunea regimului de la Teheran? Care ar fi fost costurile de menținere a securității în Orientul Mijlociu? Ce ar fi însemnat pentru SUA, pentru toți aliații lor de pe glob și pentru întreaga lume, intrarea Orientului Mijlociu sub controlul Iranului? Sunt întrebări la scenarii cu grad mare de realism, nu unele pur ipotetice.

Răspunsul la aceste întrebări legitime este dat de războiul din Ucraina. O țară dotată cu arme nucleare, după ce a plecat la război, chiar și unul convențional, nu poate fi gestionată decât cu costuri foarte mari pentru regiune dar și pentru întreaga omenire. Dacă un Iran nuclear amenință și el cu războiul pe lângă cel în desfășurare al Rusiei, atunci costul estimat al scenariului cumulat ar duce, foarte probabil, la al treilea război mondial sau la acceptarea condițiilor impuse de Iran și Rusia.

Iar acum să poate introduce și Europa în ecuație. În acest scenariu agravant încă posibil, cu un Iran beligerant deținător de arme nucleare sau al unui arsenal echivalent de rachete convenționale și drone, care este de fapt interesul Europei? Pentru că securitatea ei este strâns legată de aceste evoluții. Să creadă că totul se va rezolva de la sine sau să fie proactivă?

După mulți ani și nesperat având în vedere strategia actuală de emisferă vestică, un președinte american își asumă, într-un moment cheie al istoriei, responsabilitatea unui război care să prevină un război mai mare, posibil chiar al treilea război mondial. Am fost educați să credem că SUA au pierdut războiul din Vietnam, că rezultatele războaielor din Afganistan și Irak ale primului deceniu din secolul 21 sunt negative.

Deși SUA au pierdut militar în Vietnam, implicarea lor a cumpărat timp pentru restul Asiei de Sud-Est. La ce nivel ajungea terorismul după 11 septembrie 2001 dacă SUA nu invadau Afganistanul?  În ce direcție se îndrepta Irakul cu Saddam Hussein la conducere? Sunt întrebări retorice cu răspunsuri evidente.

În concluzie, se poate spune că, din nou, SUA încearcă să stabilizeze cursul de progres al umanității, punând la dispoziția acesteia cea mai letală forță a planetei. Din punct de vedere militar, a judeca negativ operația comună americano-israeliană după trei avioane lovite dintr-un total de mii, poate zeci de mii de misiuni individuale aeriene, este o eroare. În plus, este o eroare și mai mare în a aduce la rang de certitudine propaganda regimului iranian.

Corolar: Pentru unii lideri de țări contestatari ai momentului, în special cei ai Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord dar și pentru liderii din viitor care vor să schimbe lumea din temelii. Asigurați-vă mai întâi că sunteți capabili în rândul națiunilor voastre să faceți mult, foarte mult bine pentru cât mai mulți oameni nu doar pentru elite, fără să atacați în vreun fel alte națiuni și fără să dați vina pe alții pentru propriile eșecuri interne.

Nu vă apucați să vă spălați conaționalii pe creier cu extremisme și cu misiuni sfinte pentru că, sigur, sigur, veți repeta aceleași greșeli din trecut care au dus la crime de neimaginat pe care marea majoritate a oamenilor din prezent încearcă cu disperare să le evite. 

În acest exercițiu extraordinar, veți înțelege că nu războiul este calea de urmat ci munca asiduă alături de cei mai buni specialiști din țările voastre în fiecare domeniu - oameni care întorc soluțiile pe toate părțile și nu cedează până nu rezolvă problemele.

Dacă ați obosit sau nu mai aveți soluții, dați-vă la o parte înainte de a fi prea târziu. După ce ați ridicat națiunile voastre la rangul celei mai dezvoltate a lumii, din toate punctele de vedere nu doar ca număr de rachete și de soldați - acest lucru fiind relativ simplu de făcut în regimurile dictatoriale, ați avea o mică, chiar foarte mică, șansă să schimbați lumea în bine pentru că în rău este ușor de schimbat.

Aduce-ți argumente pașnice și perfect documentate pentru schimbare și așteptați-vă la opoziție puternică la ea. Dacă nu reușiți, vedeți-vă de drumul vostru înainte și cine va înțelege vă va urma de bună voie și aceia vă vor fi adevărați aliați. Orice altceva opus față de aceste cerințe minime pentru un lider mondial contestatar înseamnă superficialitate și orgoliu nemăsurat care va distruge lumea și pe acești lideri odată cu ea, la fel cum a făcut Hitler. Pare foarte greu, necesită mult timp și voi nu mai aveți răbdare să intrați în marea carte de istorie.