Nota de plată a Teheranului: Analiza pregătirilor americane pentru o intervenție militară de amploare similară celor din 1991 și 2003

Acum, după mai bine de 20 de ani de la ultima operație militară majoră desfășurată ca la carte, o puternică forță aeronavală expediționară a SUA este prezentă în zonă. Când portavionul Gerald Ford va intra în Oceanul Indian, dispozitivul de luptă american va fi complet și gata de acțiune împotriva forțelor iraniene.

Cu toate acestea, regimul de la Teheran refuză să facă vreo concesie majoră de parcă ar avea un atu secret de care doar el si aliații lui știu.

Se spune că un lider înțelept își dă seama când a venit este momentul să se retragă. Însă, acest truism nu este valabil pentru regimul ayatollahilor, care prin natura sa este proiectat să nu renunțe de bună voie putere.

Momentul cheie, care putea fi exploatat de liderii de la Teheran în favoarea țării lor, a fost cu puțin timp înainte de raidul bombardierelor strategice B-2 din vara trecută. Însă, el a fost ratat iar de atunci, situația pare să fi intrat pe un drum fără întoarcere. Situația din țară s-a degradat sistematic iar protestele legitime ale populației care au cerut o schimbare de regim au fost înăbușite cu mii de morți de partea populației civile.

Cu toate această aparentă implacabilitate a destinului, decizia, dacă se merge în continuare pe acest sens unic al confruntării militare, rămâne în continuare la Teheran. Regimul ayatollahilor are ceva foarte simplu de făcut: să renunțe la programul de îmbogățire a uraniului și la armele sale cu rază lungă de acțiune.

Ceea ce nu înțelege conducerea Iranului este că aceste cerințe ale SUA sunt nenegociabile deoarece administrația americană a înțeles într-un sfârșit că lucrurile au mers prea departe cu regimurile dictatoriale care pun în pericol grav securitatea altor națiuni și comerțul global.

Dacă Iranul se bazează pe axa strategică din care face parte, mai ales pe Rusia, pentru a rezista într-o confruntare aeronavală cu SUA, va avea cu siguranță o surpriză neplăcută. Planul acestei axe, lansat pe 24 februarie 2022 sub forma confruntării armate deschise, de a schimba fundamental lumea în rău, prin renunțarea la dreptul internațional, este un eșec. Etapele Ucraina și Israel au eșuat. Venezuela a fost pierdută iar societatea iraniană a fost divizată decisiv, după reprimarea cu mii de victime făcută de conducerea Iranului.

Iranienii, care contestă regimul ayatollahilor, sunt majoritari acum în țară și conducerea de la Teheran se menține doar cu ajutorul aparatului de represiune fiind ilegitimă. Acești contestatari ai regimului reușeau să facă schimbarea încă de acum o lună dacă forțele loiale nu reprimau protestele. Însă, acum, protestatarii vor obține acoperirea aeriană mult dorită care va face diferența. Pe lângă distrugerea programului nuclear și a infrastructurii de rame cu rază lungă, forțele de represiune iraniene vor fi lovite chiar în bazele lor dacă vor încerca din nou intervină împotriva populației civile.

În aceste condiții de ilegitimitate internă, de confruntare armată fără șansă împotriva grupării aeronavale americane și lipsit de un sprijin real din partea aliaților din axă, regimul dictatorial de la Teheran are ultima șansă să salveze țara deși regimul nu se va putea salva pe el însuși. Angajarea de partea Rusiei într-un efort de a degrada semnificativ securitatea mondială, unul consumator de mari resurse, a șubrezit fatal țara și a delegitimat în cele din urmă regimul dictatorial iranian.

Costurile acestor conduite interne și externe agresive s-au tot adunat în cei aproape 50 de ani de dictatură, fiind simțit sub forma înapoierii economice a țării, a alienării poporului față de valorile general umane și a eșecului în rezolvarea multor probleme interne. Acum, este acel moment istoric rar când se trage linie și se adună, iar acest bilanț negativ ar putea avea efecte mai mari decât o schimbare de regim.