Defense România Evenimente Mihai Fifor, reuniune a miniștrilor Apărării NATO la Bruxelles

Mihai Fifor, reuniune a miniștrilor Apărării NATO la Bruxelles

Mihai Fifor
Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, participă joi şi vineri la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, care se desfăşoară la Bruxelles.

Potrivit unui comunicat al MApN, agenda primei zile a reuniunii va cuprinde prezentarea stadiului implementării posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi modalităţi de eficientizare a acestuia. 

"Pentru ţara noastră, un interes deosebit îl reprezintă prezenţa aliată avansată dedicată flancului estic şi angajarea mai multor aliaţi în implementarea acesteia. Un alt domeniu abordat în prima zi a reuniunii va fi acela al partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul NATO (burden-sharing). De asemenea, vor fi aprofundate aspecte legate de proiectarea stabilităţii şi lupta împotriva terorismului, precum şi progresul realizat pentru lansarea unei noi misiuni NATO de instruire în Irak", se arată în comunicatul citat. 

În cea de a doua zi a reuniunii, subiectul principal va fi axat pe cooperarea dintre Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. 

În marja ministerialei NATO, va avea loc şi reuniunea ţărilor contributoare la Coaliţia anti-ISIS, condusă de secretarul american al apărării, James Mattis, informează MApN. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes