Exil cu plată în avans: Cum profită Rusia de colapsul regimului de la Teheran pentru a-și umple seifurile cu aur iranian

Însă, în timp ce oficialii britanici și analiștii de informații raportează zboruri încărcate cu lingouri plecând spre Federația Rusă, cineva ar trebui să le reamintească ayatollahilor o lecție dură de istorie: în dicționarul de la Kremlin, termenul „depozit” este sinonim cu „confiscare definitivă”.

Potrivit publicatiei independe The Moscow Times, care scrie din afara Rusiei, zborurile neobișnuit de dese observate între 27 decembrie și 1 ianuarie nu sunt simple misiuni logistice de rutină.

Folosirea companiilor de fațadă precum „Aviacon Zitotrans” pentru a transporta aurul Iranului către Mineralnye Vody semnalează pregătirile pentru ceea ce deputatul britanic Tom Tugendhat numește „viața de după cădere”.

Orice tezaur trimis în Rusia, în Rusia rămâne!

Dar, dacă liderul suprem Ali Khamenei își imaginează că Moscova este un seif sigur unde îşi poate ţine la bătrânețe averile, se înșală amarnic. Rusia are o tradiție lungă și extrem de eficientă de a primi tezaurele aliaților aflați la ananghie și de a uita, cu o amnezie diplomatică impecabilă, să le mai returneze vreodată.

Pentru români, dar și pentru alte națiuni care au avut „privilegiul” de a încredința Moscovei rezervele de stat în momente de criză, povestea este dureros de cunoscută.

Istoria Rusiei este plină de „oaspeți” de rang înalt, de la dictatorul sirian Bashar al-Assad până la oficiali de rang secund din fostele republici sovietice, care au descoperit că prețul protecției lui Vladimir Putin este întregul patrimoniu național pe care au reușit să-l îndese în cala unui avion cargo.

Logica Kremlinului în acest „Wild West” geopolitic este simplă: un regim în colaps nu mai are personalitate juridică pentru a-și cere bunurile înapoi, iar un lider în exil este prea vulnerabil pentru a ridica pretenții.

Aurul iranian, taxă de intrare într-un exil aurit la Moscova

Aurul care părăsește acum Teheranul sub pretextul securizării activelor nu este o poliță de asigurare, ci o taxă de intrare într-un exil aurit, dar tăcut.

Odată ce lingourile iraniene ating solul rusesc, ele devin parte din „fondul de rezervă” al lui Putin pentru propriile aventuri militare, dispărând într-un sistem opac unde legile internaționale sunt doar sugestii facultative.

În timp ce protestatarii din Iran cer reforme și stabilitate economică, elitele regimului par să fi trecut la etapa „salvării individuale”. Dar transferul tezaurului către Moscova este pariul suprem al disperării.

Ayatollahii pot cumpăra cu acest aur loialitatea temporară a mercenarilor ruși sau un apartament bine păzit în suburbiile Moscovei, dar ar trebui să știe că Rusia nu returnează niciodată „restul”.

Pentru Iran, aurul zburat spre Rusia nu mai este o rezervă de stat, ci un cadou de adio oferit unei puteri care știe mai bine ca oricine că morții și regimurile căzute nu mai pot depune cereri de restituire.