Defense România › Industrie de apărare › Elveția „nu își mai permite să facă greșeli” cu alegerea armamentului american: De ce au ajuns Israelul și Franța favoriți pentru o achiziție istorică

Elveția „nu își mai permite să facă greșeli” cu alegerea armamentului american: De ce au ajuns Israelul și Franța favoriți pentru o achiziție istorică

F-35 Lightning II, într-un zbor demonstrativ în Elveția, în 2022. Photo source: Lockheed Martin
Elveția pare pregătită să întrerupă dependența militară față de Statele Unite și de procedurile comerciale impuse de Washington, după ce mai multe achiziții de tehnică americană s-au transformat în eșecuri logistice și financiare de proporții. Semnalul acestei despărțiri a fost transmis oficial după ce Berna a anunțat că viitorul său sistem de apărare antiaeriană cu rază lungă de acțiune nu va mai fi american, ci va fi selectat în urma evaluării modelului european SAMP/T NG, produs de consorțiul franco-italian Eurosam, și sistemul Barak MX, dezvoltat de Israel Aerospace Industries. 

Decizia, asumată de Consiliul Federal Elvețian, scoate Washingtonul din calcule și reorientează complet politica de înzestrare a unei țări aflate sub o presiune bugetară extremă din cauza precedentelor contracte militare pe care le-a încheiat cu industria militară din Statele Unite.

De ce armata elvețiană nu mai acceptă regulile SUA pentru noile sisteme antiaeriene

Oficialii militari de la Berna susțin că motivul acestei reconfigurări strategice are la bază, modul defectuos în care au fost derulate contractele anterioare, gestionate prin mecanismul american „Foreign Military Sales” (FMS). Așa cum a explicat public Urs Loher, directorul Oficiului Federal Elvețian de Armament (Armasuisse), procedura FMS - considerată o formulă „totul inclus” în care negocierile se poartă direct cu guvernul american, nu cu industriașii - s-a dovedit o capcană juridică pentru Elveția.

În momentul în care administrația Trump a decis schimbarea priorităților cu privire la livrarea echipamentelor militare pentru a redirecționa tehnica militară către alte regiuni, inclusiv către Germania, Berna a rămas fără niciun instrument legal pentru a contesta decizia sau a solicita penalități. 

„Când Washingtonul își modifică prioritățile și redirecționează livrările, nu dispunem de niciun mijloc juridic pentru a ne opune. Pentru moment, plecăm cu mâinile goale, dar vom recupera cel puțin o parte din sumele deja plătite”, a subliniat șeful Armasuisse. 

De ce renunță Elveția la sistemele din SUA după eșecul miliardelor date pe F-35 și Patriot

Cel mai grav exemplu al acestui blocaj este programul de 2,3 miliarde de franci elvețieni pentru achiziția a cinci baterii ale unor sisteme antiaeriene Patriot. Deși plățile au fost demarate și contractul a fost confirmat în 2022, elvețienii sunt acum în situația de a nu primi niciun sistem în următorii cinci până la șapte ani, suportând în același timp creșterea costurilor de fabricație. Acest dezastru operațional a urmat scandalului declanșat de depășirile foarte mari de costuri la achiziția avioanelor F-35A și problemele tehnice înregistrate cu dronele israeliene MALE Hermes 900. 

În fața acestor nereguli în lanț, șeful Departamentului Federal al Apărării (DDPS), Martin Pfister, a avertizat clar că ministerul său „nu mai are dreptul să comită greșeli” când face noi achiziții de arme.

Pentru a acoperi breșa gravă apărută în securitatea spațiului aerian național din cauza întârzierilor companiilor americane, Consiliul Federal a aprobat deblocarea a 6 miliarde de franci elvețieni pentru cumpărarea rapidă a unui sistem secundar de interceptare aeriană.

După o primă selecție în care s-au aliniat cinci producători internaționali, lista a fost redusă la sistemul franco-italian SAMP/T NG și la varianta israeliană Barak MX, eliminând candidați precum sistemul L-SAM sud-coreean și propunerea germanilor - sistemul IRIS-T SLX. Alegerea sistemului israelian Barak MX reprezintă totuși o decizie politică controversată, asumată de autoritățile militare pe baza performanțelor tehnice.

Alegerea unui furnizor din afara sferei americane generează însă o nouă furtună politică internă în Elveția. Partidul Social Democrat din Elveția a reacționat virulent la anunțul făcut de DDPS, cerând să fie oprită imediat achiziția de avioane F-35 și sisteme Patriot și denunțând vehement orice formă de cooperare militară cu Israelul. 

Cedric Wermuth, co-președintele SP, a calificat decizia guvernului drept un scandal absolut: „După dezastrul F-35, urmează un alt mare eșec în VBS. În loc să recurgă în sfârșit la soluții europene, ministrul Apărării vrea acum să cheltuiască și mai mulți bani și, în ciuda războaielor, ia în considerare cooperarea cu industria de armament israeliană”.

O decizie finală asumată de Consiliul Federal, care va tranșa și soarta fondurilor suplimentare alocate pentru soluționarea contractului falimentar pentru sistemele Patriot, este așteptată la începutul anului 2027.

Alte știri de interes