China și-a expus planul pentru o nouă ordine mondială chiar în ziua în care America semna pacea cu Iranul

La câteva mii de kilometri distanță unul de celălalt, președintele american Donald Trump semna la Palatul Versailles, în marja summitului G7 din Franța, memorandumul de înțelegere în 14 puncte cu Iranul, menit să pună capăt războiului dintre cele două țări și să redeschidă Strâmtoarea Hormuz, în timp ce la Beijing, Biroul de Informații al Consiliului de Stat lansa cea mai amplă declarație de principii pe care China a făcut-o vreodată cu privire la modul în care ar trebui guvernată planeta. 

Coincidența de calendar nu pare deloc întâmplătoare, ci mai degrabă o demonstrație de stil a unei diplomații chineze care a învățat să profite de momentele în care atenția lumii este concentrată în altă parte.

Documentul publicat la Beijing, intitulat „Pentru o guvernanță globală mai justă și mai echitabilă: principiile, propunerile și acțiunile Chinei”, pune în centrul atenției Inițiativa pentru Guvernanță Globală, lansată de președintele Xi Jinping în 2025. 

Construită pe cinci idei de bază (egalitatea suverană a statelor, supremația dreptului internațional, multilateralismul, o abordare centrată pe nevoile oamenilor obișnuiți și trecerea de la vorbe la fapte) inițiativa este prezentată de Beijing nu ca o tentativă de a dărâma arhitectura internațională actuală, ci ca un efort de a o „repara” și de a o face mai reprezentativă pentru o lume în care puterea economică și politică nu mai este concentrată exclusiv în Occident. 

China insistă că Organizația Națiunilor Unite trebuie să rămână pilonul central al acestui sistem, însă cere, în același timp, ca țările în curs de dezvoltare să aibă o voce mult mai mare în deciziile care le privesc, iar regulile jocului pe frontierele noi ale tehnologiei (inteligența artificială și spațiul cosmic, în primul rând) să fie scrise cu participarea tuturor, nu impuse de o singură putere.

Cifrele pe care Beijingul le invocă pentru a-și susține pretenția de lider al acestei mișcări sunt menite să impresioneze, fiind anunțate aproape 160 de țări și organizații internaționale care și-ar fi exprimat deja sprijin pentru inițiativă, precum și peste 60 de state care s-au alăturat formal unui „Grup al Prietenilor Guvernanței Globale”. 

Dincolo de retorică, însă, China a construit în ultimii ani o rețea tot mai densă de instituții menite să dea substanță acestei viziuni. Anul trecut a fost inaugurată, la Hong Kong, Organizația Internațională pentru Mediere, prima organizație interguvernamentală din lume dedicată exclusiv soluționării disputelor dintre state prin mediere, gândită explicit ca o alternativă la mecanismele de arbitraj dominate tradițional de instituții occidentale. 

În aceeași logică se înscrie și anunțul, făcut chiar în ziua publicării Cărții Albe de către purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, privind înființarea unei Organizații Mondiale a Datelor și pregătirea unei viitoare Organizații Mondiale de Cooperare în domeniul Inteligenței Artificiale, ambele menite să ofere o platformă de guvernanță tehnologică separată de cea propusă de Statele Unite și aliații săi. 

La acestea se adaugă planurile pentru o bancă de dezvoltare a Organizației de Cooperare de la Shanghai, discutate de ministrul de externe Wang Yi cu prilejul aniversării a 25 de ani a organizației, precum și anunțul unui prim Forum Global de Guvernanță, care va avea loc în această toamnă în orașul Xiong'an.

Toate aceste mișcări se sprijină, la rândul lor, pe o platformă mai veche și mai cunoscută, grupul BRICS, pe care Beijingul îl tratează tot mai puțin ca pe un simplu forum economic și tot mai mult ca pe un nucleu geopolitic capabil să rivalizeze, în timp, cu formatele occidentale precum G7. 

Extinderea continuă a BRICS, alături de gesturi simbolice precum exercițiile navale comune desfășurate de China, Rusia, Iran, Africa de Sud și Emiratele Arabe Unite în largul Africii de Sud la începutul anului, sau extinderea tarifului vamal zero pentru toate statele africane și pentru țările cel mai puțin dezvoltate care au relații diplomatice cu Beijingul, completează imaginea unei diplomații care își construiește metodic propriile rețele de alianțe și dependențe economice, în paralel cu sistemul condus tradițional de Washington.

Momentul ales pentru publicarea Cărții Albe spune la fel de mult ca și conținutul ei. China a preferat să rămână discretă în privința conflictului dintre Statele Unite, Israel și Iran, evitând orice angajament militar sau diplomatic direct, dar a urmărit cu mare atenție modul în care războiul a erodat încrederea în capacitatea Washingtonului de a gestiona crize internaționale fără a se epuiza pe sine. 

Există, evident, și opinii potrivit cărora arhitectura pe care China o construiește nu va putea funcționa așa cum își propune Beijingul. Analiștii de la East Asia Forum atrag atenția că ambiția chineză de a remodela instituțiile multilaterale este, în realitate, una „mărginită”, în primul rând pentru că organizații precum Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură sau Organizația de Cooperare de la Shanghai au reguli proprii, interese ale altor membri și limite structurale pe care nici măcar Beijingul nu le poate ignora fără riscuri pentru propria reputație financiară. 

La fel, eficiența reală a unor instituții precum Organizația Internațională pentru Mediere rămâne deocamdată mai mult un angajament, întrucât nu a oferit până acum dovezi concrete că poate impune sau garanta soluții pe care părțile implicate să nu le poată obține și pe alte căi.

Rămâne totuși realitatea că, în aceeași zi în care Washingtonul își negocia, sub privirile întregii lumi, ieșirea dintr-un război costisitor în Orientul Mijlociu, Beijingul a ales să se prezinte drept un factor alternativ de stabilitate și ordine pentru restul planetei. Indiferent câte dintre cele 160 de țări invocate în Cartea Albă vor transforma sprijinul declarat în angajamente concrete, mișcarea din 17 iunie este una pe care diplomația chineză o va folosi, cu siguranță, ani de zile de acum încolo.