Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Lansatoare PCL-171 chineze, în timpul unor exerciții. Foto: Ministerul Apărării din China
Lansatoare PCL-171 chineze, în timpul unor exerciții. Foto: Ministerul Apărării din China

Amiralul (r.) Mark Montgomery, cel care a fost comandantul timp de zece ani a Carrier Strike Group 5 în Indo-Pacific, grup de luptă din care face parte portavionul american USS George Washington, a comparat modul în care acționează China pentru a pune presiune asupra Tawanului și războiul la scară largă pe care Rusia îl poartă în Ucraina. 

Prezent la Cyber Week în Tel Aviv, Israel, eveniment la care și DefenseRomania a luat parte la invitația ministerului de Externe israelian, cu sprijinul Ambasadei Israelului la București, amiralul (r.) Montgomery a prezentat o viziune largă asupra modului în care China acționează, folosind componente cibernetice și hibride, tocmai pentru a evita o confruntare militară majoră în Taiwan. 

1. Amiralul (... (fdd_headshot_highres_color_markmontgomery_v04-1-scaled_16498600.jpg)

Amiralul (r.) Mark Montgomery, fostul comandant al Grupului de Luptă al portavionului USS George Washington. Photo source: Foundation for Defense of Democracies

Amiralul american arată că Beijingul acționează mult mai inteligent, urmărește atent experiența rusă în Ucraina, și evită sub orice formă să riște distrugerea Taiwanului. Însă dețelul de a ocupa sub o formă sau alta insula există. 

În prezent amiralul (r.) Mark Montgomery Senior Director și Senior Fellor al think tank-ului Foundation for Defense of Democracies.

 

China se uită cu atenție la războiul Rusiei în Ucraina și urmează alți pași pentru a evita distrugerea Taiwanului într-un posibil atac. Beijingul are nevoie de industria de semiconductori a Taiwanului „în picioare”

 

3. Portavionu... (china-liaoning-portavion-grup-de-lupta_67534400.jpg)

Portavionul chinez Liaoning în fruntea grupului său de luptă. Foto: Ministerul Apărării de la Beijing

„Am petrecut 10 ani în funcția de comandant al unui grup de luptă în Asia (n.r. - portavionul USS George Washington), comandând unitățile noastre din linia întâi, iar apoi ca șef al operațiunilor pentru Comandamentul Indo-Pacific, și tot ce mă preocupa încă de atunci era ceea ce numim cel mai periculos scenariu, care este o invazie sau o blocadă majoră (n.r - a Taiwanului). 

China sunt convins că a analizat luptele din Ucraina și a realizat că cel mai bun mod de a câștiga un război ca acesta este este fără o confruntare militară directă și fără a risca intervenția SUA. Și mai ales fără a provoca distrugerea masivă a principalelor active ale Taiwanului într-un conflict convențional major. Vă puteți doar imagina ce daune au provoca rachetele balistice și de croazieră industriei de microcipuri, de semiconductori în Taiwan. Uitați-vă ce daune provoacă în Ucraina un astfel de război. Partidul Comunist Chinez implementează o altă strategie pentru Taiwan”, arată amiralul (r.) Montgomery.

„China privește cu interes în mod cert spre Taiwan care întreaga infrastructura critică pe care și-ar dori-o orice altă țară, dar cele trei direcții asupra cărora Partidul Comunist Chinez se axează cu adevărat sunt serviciile financiare (economia), telecomunicațiile și energia, deoarece acestea sunt modalitățile cele mai bune de a distruge reziliența în societatea taiwaneză cât mai repede posibil. China crede că ar putea face acest lucru, să crească acea presiune încet dar sigur, într-un mod în care SUA și niciun alt stat aliat nu vor interveni”, mai explică fostul oficial american.

 

Sectorul energetic, „călcâiul lui Ahile” pentru Taiwan. China are o strategie pe termen lung pentru a slăbi capacitatea insulei de a face față unui posibil atac și de a bloca orice posibilă intervenție militară a SUA

 

4. Armata pen... (china_81501400.jpg)

Armata pentru Eliberarea Poporului, în timpul unor exerciții de desant. Foto: Ministerul Apărării din China

Amiralul (r.) Mark Montomery explică faptul că strategia Chinei de a slăbi Taiwanul printr-un război economic, unde partea cibernetică joacă un rol esențial, se desfășoară concomitent cu slăbirea aliaților care ar putea interveni pe insulă în cazul unei crize militare. Iar în acest sens fostul comandant al grupului de luptă al portavionului USS George Washington identifică sectorul energetic ca fiind o vulnerabilitate pentru Taiwan.

„China intensifică atacurile cibernetice și cele hibride în așa fel încât să nu depășească ceea ce SUA numește o linie roșie, dar o face constant slăbind Taiwanul”, spune acesta care adaugă că operațiunile cibernetice ar putea viza inclusiv SUA pentru a bloca infrastructura critică, inclusiv mobilitatea militară în cazul unui atac asupra Taiwanului.

„Așadar, o mare parte a războiului economic e purtat prin mijloace cibernetice. Nu va fi doar un atac asupra Taiwanului, ci un atac asupra acelor aliați care ar putea interveni în sprijinul Taiwanului. Imaginați-vă că dacă Beijingul aplică această strategie hibridă împotriva Taiwanului, SUA sau Japoniei, același lucru îl poate face și Rusia în Europa.

Taiwan este una dintre cele mai vulnerabile economii din punct de vedere energetic. Pentru că 50% din energia lor provine de la centrale pe gaz natural lichefiat, adică centrale GNL. Ei au stocuri de GNL doar pentru aproximativ 10 zile. 

De ce este important acest lucru? Toate terminalele de GNL din Taiwan sunt pe coastă, cu „fața” spre China, spre Strâmtoarea Taiwan. Iar China poate efectua cu ușurință o blocadă sau un embargo care blochează fluxul de nave GNL către către Taiwan. Când adăugați acestui scenariu și asta cu atacurile cibernetice asupra rețelelor energetice ale Taiwanului lucrurile devin și mai periculoase”, a conchis amiralul american.

Acesta a reiterat faptul că spre deosebire de Rusia în Ucraina, China folosește mult mai abil războiul economic, zona cyber și războiul hibrid pentru a „rupe” Taiwanul de SUA și a slăbi, inclusiv la nivelul rezilienți populației, capacitatea insulei de a rezista unui posibil atac. 

CITEȘTE ȘI: Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel