Americanii au identificat frecvențele radio criptate ale sistemelor S-400

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Zborurile regulate ale aeronavelor militare americane în apropierea bazelor militare ruse de pe teritoriul Siriei au permis US Army să obțină informații valoroase, în special, frecvențele radio utilizate de sistemele de apărare aeriană S-400 rusești, transmite avia.pro.

Informațiile despre acest subiect au fost parțial confirmate de Yury Sytnik, oficial rus, menționând că Statele Unite au preluat cu adevărat controlul frecvențelor S-400 rusești. În acest moment încearcă să le decripteze pentru a obține informații mai detaliate despre lucrările sistemelor de apărare aeriană / anti-rachetă rusești.

„Ne știu frecvențele. Identifică și interferează cu sistemele în momentul în care acestea se activează. Acum trebuie să decripteze sistemele noastre S-400. Ne testează capacitatea de reacție și cum funcționează sistemul de urmărire din momentul în care a identificat ținta”, spune oficialul rus, care a adăugat că SUA folosesc un avion de recunoaștere care este un adevărat laborator. „Echipajul este format din aproximativ douăzeci de oameni, monitorizează aparatura electronică radio într-un stand special și filmează tot”, a completat Sytnik într-un interviu acordat portalului Politics Today.

"Ar trebui clarificat faptul că zborurile aeronavelor de informații americane se află în apropierea Crimeei. Cu toate acestea, este probabil ca, datorită utilizării altor frecvențe, procesul de colectare a informațiilor despre funcționarea sistemelor S-400 Triumf să fie foarte lent”, a mai precizat Sytnik, pilot în cadrul aviației ruse.

„Există pericolul obținerii unor astfel de date. După ce au obținut frecvențele, pot fi bruiate instalațiile radar, pentru a afecta funcționarea normală a sistemelor de apărare aeriană și să creeze așa-numitele „ținte fantomă” etc.”, subliniază și un specialist pentru sursa citată.

Vezi și: Rușii ar fi interceptat cu Su-35 avioane israeliene în spațiul aerian al Siriei

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel