Ambasada SUA în România nu slăbește lupta împotriva traficului de persoane, după extrădarea a doi cetățeni capturați de forțele speciale ale MAI

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Foto: Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - SIAS Facebook
Foto: Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - SIAS Facebook

În cursul zilei de azi doi cetățeni capturați în România de către forțele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne au fost extrădați în Statele Unite.

La extrădarea lor, printre alții, au participat și ministrul Marcel Vela, dar și E.S. Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București.

Marcel Vela a precizat că operaţiunea de capturare a celor doi s-a realizat în urma colaborării MAI cu poliţiştii Interpol de la Washington, care se află la Bucureşti pentru a-i prelua pe cei doi.

"Asistăm la un fapt care ţine de extrădarea a doi cetăţeni capturaţi în România de către forţele speciale ale Ministerului Afacerilor Interne - care au comis infracţiuni internaţionale. Este vorba despre un cetăţean care este în vârful unei reţele de trafic internaţional de persoane în România, Mexic şi SUA. Extrădarea se face în baza deciziei Curţii de Apel Craiova. Celălalt este un cetăţean care a comis infracţiuni informatice, cibernetice, furt de identitate, care a comis infracţiuni la nivel internaţional", a declarat, citat de Agerpres, ministrul Marcel Vela.

La extrădarea a participat și E.S. Adrian Zuckerman, ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Acesta a transmis un mesaj cât se poate de ferm cu privire la lupta împotriva traficului de persoane.

 „În urmă cu două luni, am promis că SUA vor folosi toate resursele disponibile de aplicare a legii pentru a ajuta guvernul român să pună capăt traficului de persoane. Am făcut această promisiune poporului român și guvernului României. Acum, dați-mi voie să fac o altă promisiune, acesta este doar începutul. Așa cum am spus, nu va exista niciun refugiu pentru cei care fac trafic de persoane. Sunteți criminali. Sunteți lași și vă vom urmări în România, în Statele Unite, în afara granițelor noastre și oriunde veți încerca să vă ascundeți", a spus ambasadorul Adrian Zuckerman astăzi, la extrădarea celor doi români în SUA, pentru trafic de persoane și alte infracțiuni internaționale, porivit Ambasadei SUA în România.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel