"Israelul este cunoscut în întreaga lume ca un pionier în domeniul securităţii. Având o experienţă considerabilă în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor de securitate, cele 14 companii care vor participa la ediţia de anul acesta a HLS & Cyber la Bucureşti, au demonstrat că pot oferi răspunsuri eficiente şi flexibile la provocări complexe. Forumul are scopul de a oferi un cadru propice pentru prezentări şi demonstraţii tehnologice, facilitând schimbul de idei şi explorarea oportunităţilor de colaborare între companiile israeliene şi instituţiile/companiile cheie din domeniul securităţii naţionale din România", notează organizatorii într-un comunicat de presă.
Printre invitaţii la forumul de specialitate se vor afla: Lior Ben Dor - ambasadorul Israelului în România, Sebastian Burduja - ministrul Energiei, Valeriu Zgonea - preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Victor Vevera - directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI Bucureşti), şi Călin Coşar - preşedintele Camerei de Comerţ România - Israel.