Afganistan: Cel puțin 18 soldați, uciși. Alți 20 au fost luați ostatici

afganistan_soldati_control_96428100
Afganistan
Cel puţin 18 soldaţi afgani au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri în cursul unui atac al talibanilor ce a avut loc în provincia Herat (vestul țării).

Militanţii au luat cu asalt un punct de control al armatei în districtul Shindand şi au luat ostatici cel puţin 20 de soldaţi, a declarat Sardar Bahaduri, membru al consiliului provinciei, precizând că mulţi dintre militarii capturaţi erau răniţi.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabiullah Mujahid a postat o înregistrare video pe Twitter care arată într-o încăpere presupuşi soldaţi capturaţi. Autenticitatea înregistrării video nu a putut fi verificată în mod independent.

Săptămâna trecută, o confruntare înverşunată între talibani şi o miliţie proguvernamentală condusă de un comandant local puternic în acelaşi district s-a soldat cu 29 de morţi şi 17 răniţi.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close