Alianța cu SUA, ”crucială, dar insuficientă”. Războiul din Iran zguduie încrederea statelor din Golf în sistemul de securitate al SUA
08 Septembrie 2026
Arabia Saudită, Pakistanul și Turcia au semnat, la 7 august 2026, la Mecca, un acord comun de apărare, într-un context regional marcat de războaiele israeliene declanșate după Operațiunea "Potopul Al-Aqsa" din 7 octombrie 2023 și de conflictul american-israelian cu Iranul, desfășurat în două runde, în iunie 2025 și februarie 2026.
Teheranul a răspuns prin închiderea parțială a Strâmtorii Ormuz și restricționarea exporturilor de energie, o presiune directă asupra Washingtonului pentru o înțelegere favorabilă intereselor sale.
Declarația comună de la Mecca se sprijină pe trei piloni: descurajarea comună împotriva oricărei agresiuni, principiul securității colective, potrivit căruia un atac asupra oricăruia dintre semnatari este considerat atac asupra tuturor, și dezvoltarea cooperării militare între cele trei state, considerat pilonul cel mai realist.
Este primul cadru de securitate colectivă care reunește state arabe și non-arabe de la Pactul de la Bagdad din 1955, și primul acord de apărare comună semnat de Riad în afara Consiliului de Cooperare al Golfului, semn că acesta din urmă este considerat depășit de amploarea actuală a provocărilor de securitate regionale.
Acordul reprezintă a doua etapă a strategiei saudite de diversificare a parteneriatelor de securitate, după Acordul de la Riad cu Pakistanul, semnat la 17 septembrie 2025, la o săptămână după ce Israelul a lovit, pentru prima dată, un stat membru al Consiliului de Cooperare al Golfului, într-un atac asupra negociatorilor Hamas.
A fost și prima lovitură israeliană asupra unui stat cu statut de aliat major non-NATO al Statelor Unite, moment care a adâncit neîncrederea saudită față de garanțiile americane.
Erodarea acestei încrederi are rădăcini mai vechi, datând din 2019, când administrația Trump a ignorat atacul asupra instalațiilor petroliere Saudi Aramco, catalogându-l drept un atac asupra Arabiei Saudite, nu asupra Statelor Unite.
Războiul prelungit cu Iranul din 2026 a agravat percepția: exporturile petroliere saudite prin Golf au fost perturbate, forțând Riadul să recurgă la porturile de la Marea Roșie, în timp ce tensiunile cu houthii, inclusiv un incident legat de un avion iranian la Sana'a, au amenințat direct infrastructura de export saudită.
Relația saudito-pakistaneză, consolidată încă din perioada rezistenței anti-sovietice din Afganistan și susținută, potrivit unor surse, chiar în dezvoltarea armamentului nuclear pakistanez, a cunoscut un recul după 2001 și apropierea saudito-indiană, dar a fost relansată după 7 octombrie 2023, culminând cu un pachet de sprijin financiar saudit pentru Islamabad de 8 miliarde de dolari, anunțat în aprilie 2026.
Relația saudito-turcă, la rândul ei, a trecut de la apropierea de la Jeddah din 2008 la ruptura provocată de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, revenind treptat printr-un cadru consultativ cvadrilateral cu Egiptul, care a pregătit terenul pentru acordul de la Mecca.
Declanșarea războiului american-israelian cu Iranul la 28 februarie a lăsat statele din Golf într-o poziție dificilă, expuse represaliilor iraniene asupra infrastructurii vitale, în ciuda slăbirii capacităților militare ale Teheranului. Analiștii regionali nu mai văd acum niciun motiv pentru ca aceste state să nu-și dezvolte propriile capacități de detectare și neutralizare a minelor navale, mai ales după retragerea dragoarelor britanice dinaintea războiului, care a lăsat comerțul maritim din Ormuz mai vulnerabil.
Pe fondul acestei situații, sunt discutate două direcții posibile de reglementare regională.
Prima este o propunere europeană de retragere treptată a forțelor americane din Golf, eșalonată pe cinci ani, cu clauză de revenire rapidă în caz de amenințare majoră, însoțită de concesii iraniene precum reluarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
A doua este ideea unui pact de neagresiune cuprinzător, care ar limita raza de acțiune a rachetelor balistice iraniene și sprijinul pentru grupările aliate Teheranului, în schimbul relaxării treptate a sancțiunilor și al integrării economice regionale.
Dincolo de aceste scenarii, experții rămân rezervați în privința capacității reale a Acordului de la Mecca de a deveni o alternativă la garanțiile de securitate americane, având în vedere interesele, capacitățile de desfășurare militară și prioritățile diferite ale celor trei semnatari.
Mai realist rămâne rolul acordului de instrument de descurajare și de platformă pentru cooperare, decât cel al unei alianțe capabile să poarte și să câștige un război.
Costurile ascunse ale păcii cu Iranul: De ce acordul dintre Washington și Teheran este o bombă strategică cu ceas
