"Cu loviturile pe care le-am efectuat împotriva Kataib Hezbollah la sfârşitul lui decembrie şi apoi operaţiunea noastră împotriva lui Soleimani, consider că am restabilit un anumit nivel de descurajare cu ei", a declarat presei ministrul american al apărării. "Vom vedea însă. Viitorul o va spune", a adăugat Mark Esper.
Statele Unite se aşteaptă ca miliţiile şiite irakiene să continue să desfăşoare operaţiuni contra forţelor americane din Irak, "dirijate direct sau nu de către Iran", a adăugat el.
Va trebui atunci "să reacţionăm ferm pentru a ne asigura că menţinem acest nivel de descurajare la un nivel ridicat", a subliniat demnitarul american.
Şeful de stat-major american, generalul Mark Milley, a apărut mai rezervat în legătură cu efectul descurajator al eliminării generalului Soleimani.
Patru rachete iraniene nu au funcționat
"Cred că este probabil prea devreme pentru a spune asta", a declarat el, subliniind că tirul de rachete iraniene asupra unor baze unde staţionau soldaţi americani în Irak erau "destinate să ucidă".
Iranul a tras 16 rachete balistice din trei zone, dintre care 11 au lovit baza aeriană Ain al-Assad (vest), una cea de la Erbil (nord) şi patru nu au funcţionat, a precizat generalul Milley.
"Cred că erau destinate să provoace pagube structurale, să distrugă autovehicule, echipamente şi avioane şi să ucidă", a declarat el. Faptul că nu au fost victime "are mai multă legătură cu tehnicile defensive pe care le-au utilizat forţele noastre decât cu intenţiile" Iranului, a ţinut să menţioneze şeful statului-major.
Vezi și: Liderul suprem al Iranului: Atacurile aeriene au fost „o palmă peste față” pentru SUA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News