Vucic: Crearea unei armate, plan pentru a alunga sârbii din Kosovo

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Aleksandar Vucic a acuzat autorităţile kosovare că vor ''să alunge poporul sârb din Kosovo'' ridicând o barieră vamală şi planificând crearea unei armate.

Aceste două decizii ''au drept scop alungarea poporului sârb din Kosovo'', potrivit unui comunicat difuzat de preşedinţia sârbă. Vucic a discutat despre aceste subiecte cu ambasadorii la Belgrad ai Chinei şi Rusiei, cei doi susţinători ai Serbiei în Consiliul de Securitate al ONU.

''Aparent, cineva împinge Serbia intenţionat într-un conflict'', a declarat cu regret Vucic, care a calificat drept ''iresponsabil'' comportamentul Pristinei, susceptibil ''de a duce spre o catastrofă''. Serbia, a avertizat el, ''nu poate şi nu vrea să urmărească fără să reacţioneze distrugerea poporului sârb''.

Serbia are trecută în Constituţia sa tutela asupra fostei provincii, cu populaţie majoritar albaneză, teritoriu al cărui control l-a pierdut efectiv în 1999. Numeroşi sârbi îl consideră drept leagănul lor cultural şi religios. Cei circa 120.000 de sârbi rămaşi în Kosovo după războiul din 1998-1999 sunt în continuare loiali Belgradului.

La rândul său, Pristina susţine că a fost recunoscută de către circa 115 ţări, dintre care majoritatea occidentale, chiar dacă Belgradul afirmă că a convins aproximativ zece capitale să revină asupra acestei decizii, ceea ce Kosovo contestă. Discuţiile privind normalizarea situaţiei dintre cele două părţi sunt în prezent într-un punct mort şi relaţiile lor sunt foarte deteriorate.

Parlamentul kosovar va examina pe 14 decembrie, în a doua lectură, un proiect de înfiinţare a unei armate, proiect condamnat de către Serbia şi sârbii din Kosovo. Securitatea este pentru moment asigurată de către o forţă internaţională.

Luni, în pofida condamnării de către Washington şi Bruxelles, premierul kosovar Ramush Haradinaj şi-a apărat decizia din 22 noiembrie de a impune o taxă de 100% pe produsele de import sârbeşti, repetând că ea va rămâne ''în vigoare până când Serbia va recunoaşte independenţa Kosovo'', informează AFP. Începând de marţea trecută, sârbii din Kosovo manifestează îndeosebi în oraşul divizat Mitrovica (nord).

Războiul din Kosovo dintre separatiştii kosovari albanezi şi forţele sârbe (peste 13.000 de morţi) s-a încheiat când Serbia, supusă unei campanii de bombardamente occidentale, şi-au retras trupele.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel