Voronin și poveștile bunicii Tatiana. Un nou derapaj la adresa României. De la „clică unionistă” la „ocupația română” din Basarabia

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Vladimir Voronin, liderul comuniștilor din Republica Moldova, în biroul său, alături de un tablou cu Lenin. Sursă foto: Captură YouTube Ziarul de Gardă
Vladimir Voronin, liderul comuniștilor din Republica Moldova, în biroul său, alături de un tablou cu Lenin. Sursă foto: Captură YouTube Ziarul de Gardă

Fostul preşedinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin a avut o nouă ieșire la adresa României, acuzând ceea ce liderul comunist de peste Prut numește „ocupația română” în Basarabia.

Făcând referire la perioada în care Basarabia revenise la patria-mamă (1918-1940), Vladimir Voronin a denunțat ceea ce el numește „ocupația română” și ororile pe care în opinia sa le-au făcut jandarmii români în Basarabia.

Mie mi-a povestit bunica Tatiana, Dumnezeu să o ierte, ce făceau aici jandarmii români și România în timpul ocupației. Nu mă dezic și confirm că noi suntem stat neutru”, a precizat Voronin,  care a denunțat și acțiuni ale Republicii Moldova cu NATO, care încalcă acest „statut neutru”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, notează PRO Tv Moldova.

Voronin nu e la primul derapaj de acest tip. Declarația sa vine la doar câteva zile după un atac rasist și xenofob pentru care a fost acționat în instanță. În urmă cu aprixmativ o săptămână, liderul comuniștilor, aliat cu socilistul Igor Dodon în vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 11 iunie în Republica Moldov, transmitea: 

„Ce vă doriţi, dragi alegători, când veţi vota pentru parlament? Vă doriţi ca ei să voteze pentru eliminarea statutului de neutralitate al ţării? Şi pentru ca soldaţii NATO să vină aici şi să aveţi copii cu pielea închisă la culoare, nu doar cu pielea albă? Asta vă doriţi? Iar după ei să vină jandarmii români?”

În 2006, liderul comunist se referea la românii din Republica Moldova, numindu-i „clică unionistă”.

Amintim că preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat la 28 aprilie un decret privind dizolvarea parlamentului şi convocarea alegerilor anticipate la 11 iulie

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel