Vladimir Putin a demis 11 generali

Eduard Pascu |
Data publicării:

Preşedintele rus Vladimir Putin a demis luni, prin decret, 11 generali: unul de la Comitetul de anchetă, şase din Ministerul pentru Situaţiile de Urgenţă şi patru din Ministerul de Interne, conform documentului publicat pe portalul oficial pentru informaţii juridice, informează RIA Novosti, transmite paginaderusia.

Printre cei destituiţi din funcţie, conform newsru.com, figurează şeful Direcţiei a IV-a a Comitetului de anchetă de pe lângă Parchetul General al Federaţiei Ruse, general-locotenentul Ruslan Ibiev, inspectorul principal al Ministerului de Interne, general-maiorul Efrem Romanov, şeful Direcţiei principale a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă pentru Crimeea, general-maiorul Aleksandr Eremeev, adjunctul şefului Direcţiei principale pentru asigurarea ordinii publice şi coordonarea interacţiunii dintre Ministerul de Interne cu autorităţile executive ale entităţilor componente ale Federaţiei Ruse, general-maiorul Aleksandr Melnikov.

De altfel, generalul Melnikov a fost reţinut la 25 octombrie şi se află în prezent în arest preventiv, fiind acuzat de escrocherii financiare la scară mare, el fiind înlăturat anterior din funcţia pe care o ocupa.

Potrivit anchetatorilor, acesta, împreună cu trei complici, subordonaţii ai săi, au pus la cale un plan vizând extorcarea a 100 milioane de ruble de la un om de afaceri pentru a nu-i deschide dosar penal. Conform Codului Penal al Federaţiei Ruse, generalul Melnikov riscă până la 10 ani de închisoare.

Cunoscut publicului rus este şi numele general-locotenentului Ruslan Ibiev, de la Comitetul de anchetă de pe lângă Parchetul General. Acesta a supervizat la începutul anilor 2000 dosarul Iukos împotriva coproprietarilor grupului petrolier Mihail Hodorkovski şi Platon Lebedev, precum şi pe cel în cazul unui incendiu de la un club de noapte din Permi, soldat cu 159 de morţi în 2009.

Cazul Iukos a avut un larg ecou atât în Rusia, cât şi în străinătate, notează media de stat ruse, în timp ce observatorii independenţi de la Moscova menţionează că procurorii au acţionat la dispoziţia Kremlinului, care a dorit destructurarea societăţii petroliere conduse de Mihail Hodorkovski, care intrase în conflict cu Putin după ce a început să finanţeze opoziţia rusă.

Printr-un alt decret, Vladimir Putin a făcut o serie de numiri în cadrul ministerelor de Interne şi Situaţiilor de Urgenţă, Serviciul Penitenciar, Comitetul de Anchetă şi Parchet.

Vezi și: Rusia oferă gratuit tehnică militară Tadjikistanului

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel