Vladimir Makei: Statele Unite trebuie să participe la negocierile privind soluționarea conflictului din Donbas

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul de externe din Belarus, Vladimir Makei, consideră că acordurile de la Minsk nu sunt destul de eficiente și, în acest context, pledează pentru implicarea Statelor Unite în negocierile privind soluționarea conflictului din Donbas, scrie RBC, citând o declaraţie a ministrului, care consideră că nici negocierile în formatul Normandia nu mai înregistrează progrese.

 
 

,,Observăm că a trecut o anumită perioadă, iar activităţile în cadrul formatului Normandia şi acordurile de la Minsk nu reușesc să înregistreze progrese. Așadar, undeva nu s-a negociat pe deplin sau nu au fost luate în calcul toate domeniile prevăzute de acordurile de la Minsk" - a explicat Makei, potrivit Radio Chisinau.

Aşadar, consideră ministrul, la aceste negocieri trebuie să participe şi Statele Unite

,,Văzând că lucrurile nu funcționează în acest format, înțelegem că probabil nu va fi posibilă rezolvarea acestei probleme fără Statele Unite ale Americii. Aşadar, haideți să încercăm să atragem Statele Unite în această chestiune, dacă sunt dispuse în acest sens şi dacă sunt gata să contribuie la soluționarea acestui conflict" - a mai menționat ministrul de externe din Belarus.

Potrivit lui Makei, aceasta este logica după care se ghidează președintele Republicii Belarus, Aleksander Lukaşenko, un susținător ferm al implicării SUA în negocierile referitoare la conflictul din estul Ucrainei.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel