Vizită istorie în Rusia. Japonia, pas spre aprofundarea relațiilor

Darius Muresan |
Data publicării:
vladimir putin
vladimir putin

Prinţesa Hisako, preşedinta de onoare a Asociaţiei japoneze de fotbal, a părăsit luni Japonia cu destinaţia Rusia, unde va fi prezentă la finalele Cupei Mondiale de Fotbal, aceasta fiind prima vizită în Rusia a unui membru al familiei imperiale japoneze în ultimul secol, relatează agenţia Kyodo.

Călătoria întreprinsă de către Prinţesa Hisako (64 de ani), văduva Prinţului Takamado, are drept scop de a contribui la aprofundarea relaţiilor dintre Japonia şi Rusia într-un context în care atacul cu un agent neurotoxic din martie împotriva unui spion rus în Marea Britanie a provocat tensiuni între Moscova şi ţările occidentale.

Precedenta vizită a unui membru al familiei imperiale japoneze în Rusia datează din 1916, cu un an înainte de izbucnirea revoluţiei care a dus la apariţia fostei URSS.

''Casa Imperială a Japoniei nu are funcţie politică, astfel că nu trebuie să fim în pas cu ţările occidentale care au boicotat ceremonia de la Moscova de deschidere a Cupei Mondiale'', a declarat un înalt oficial al Agenţiei Casei Imperiale.

Potrivit agenţiei, Prinţesa Hisako intenţionează să asiste la primul meci al Japoniei cu Columbia marţi, la Saransk, şi să viziteze cantonamentul echipei japoneze din Kazan joi. Prinţesa va fi prezentă apoi la meciul dintre Japonia şi Senegal, ce va avea loc pe 24 iunie.

În calitate de preşedintă de onoare a federaţiei internaţionale de kyudo, o formă japoneză de tir cu arcul, Prinţesa Hisako are în plan să participe la un eveniment de promovare a schimburilor bilaterale în domeniul artelor marţiale, înainte de a se întoarce în Japonia pe 26 iunie. Surse apropiate spun că ea nu are prevăzută nici o întâlnire cu oficiali ruşi importanţi în cursul şederii sale în Rusia.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel