Șeful poliției din Iran a declarat că nu s-a tras în protestatari, iar ofițerii au primit ordin să de dovadă de reținere în timpul protestelor care macină Iranul.
Amintim că înregistrări video postate duminică seară pe reţelele de socializare se aud focuri de armă în apropierea protestelor şi se văd bălţi de sânge. În respectivele imagini se pot vedea de asemenea răniţi transportaţi de alte persoane. În alte imagini apar presupuşi membri ai forţelor de securitate care poartă arme asupra lor. Reuters, citat de Agerpres, precizează că nu a putut verifica autenticitatea înregistrărilor.
"La proteste, poliţia nu a tras sub nicio formă, deoarece ofiţerii poliţiei capitalei au primit ordin să dea dovadă de reţinere", a spus Hossein Rahimi, şeful poliţiei din capitala Iranului.
Noi proteste au avut loc duminică în întreg Iranul, pentru a doua zi consecutiv, sporind presiunea asupra conducerii Republicii Islamice după ce aceasta a recunoscut că armata sa a doborât un avion de pasageri al unei linii aeriene ucrainene.
Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic.
A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp).
Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV.
Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.