Europa face prima mișcare după ce Trump a dat cu pumnul în masă: Reînvie Triunghiul Weimar, dar cu o dimensiune militară

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata germană. Foto: Bundeswehr
Armata germană. Foto: Bundeswehr

Declarația din weekend-ul trecut a fost un duș rece pentru europeni, care caută soluții în eventualitatea în care liderul american ar duce SUA în direcția izolaționismului și s-ar dezangaja din Europa.

Situația politică și de securitate din ce în ce mai complexă la nivel global - probleme pe câmpul de luptă ucrainean și întârzierea ajutorului financiar și militar al SUA către Kiev, escaladarea conflictelor din Orientul Mijlociu, pericolul unor posibile conflicte între Rusia și NATO și amenințarea a revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.

Toate acestea i-au forțat pe liderii UE să caute soluții și par acum mai hotărâți să preia controlul direct asupra securității lor externe. 

Liderii Germaniei, Franței și Poloniei pun accentul pe „autonomia strategică”, care ar veni în completarea structurilor existente ale NATO.

Triunghiul Weimar - o alianță veche de trei decenii, dar lăsată fără conținut în ultimii ani - pare resuscitată rapid de liderii europeni, în căutare de soluții alternative de securitate.

Trebuie spus că, dincolo de evaluarea complet deplasată și nediplomatică pe care Trump a ales să o prezinte în timpul campaniei, fostul președinte american atrage atenția asupra unui aspect adevărat: în ultimele decenii, cele mai multe state europene au neglijat investițiile în apărare și s-au bazat doar pe umbrela de securitate a SUA.

La fix 10 ani de la consensul de la Summitul de la Newport, din Țara Galilor, doar 11 din cei 31 de aliați NATO au îndeplinit cerințele stabilite de NATO de 2% privind cheltuielile pentru apărare în 2023. Un deceniu de expectativă, care au încurajat Rusia să adopte, pas cu pas, o atitudine tot mai agresivă.

 

Reuniunea miniștrilor de externe francez, german și polonez

 

1. Harta Euro... (harta-europei-pexels-aliaksei-lepik-17955398_22706300.jpg)Harta Europei / pexels, aliaksei lepik

Deși în mod oficial Triunghiul Weimar funcționează ca un forum consultativ pentru aceste trei țări, formatul ar putea deveni în curând o parte importantă a politicii de apărare și securitate a UE, mai ales dacă Trump, la venirea la putere, începe cu o politică de izolaționism și de părăsire a Europei.

Totuși, Weimar se prefigurează a fi un format de consultare și coordonare împotriva amenințării ruse.

Prin urmare, miniștrii de externe ai Franței, Germaniei și Poloniei - Stéphane Séjourné , Annalena Baerbock și Radosław Sikorski - s-au întâlnit în suburbia pariziană La Celle-Saint-Cloud, ca un preambul la viitoarea întâlnire a lui Tusk cu Emmanuel Macron și Olaf Scholz, scrie DW.

Potrivit presei poloneze, Tusk va discuta în primul rând „probleme de apărare” și întărirea ajutorului acordat Ucrainei cu gazdele sale și se presupune că agenda va include și modul în care se va poziționa UE dacă într-adevăr vor avea loc schimbări la Casa Albă. Tusk va vorbi și despre construirea, cu ajutorul Franței, a unei centrale nucleară în Polonia. 

Desigur, ministrul polonez de externe, care va merge în curând la Washington, a spus că „autonomia strategică a Europei trebuie dezvoltată în coordonare cu SUA”.

 

Sprijinul pentru Ucraina continuă

 

În orice caz, se pare că Bruxelles-ul s-a trezit din letargie și își asumă responsabilitatea pentru soarta UE, pregătindu-se pentru eventuale schimbări la Washington.

De asemenea, UE își va asuma o implicare mai mare atunci când vine vorba de Ucraina, care este înțeleasă din ce în ce mai mult ca o problemă de securitate care devine crucială pentru funcționarea unei Europe unite deoarece, odată cu eventuala cădere a Ucrainei, Rusia amenință direct însăși existența UE.

„Miliardele pe care le investim în Ucraina sunt și miliardele pe care le investim în propria noastră securitate”, a spus Baerbock, reiterând că ajutarea Ucrainei este o prioritate. Colegul ei francez a numit apărarea europeană „o altă asigurare de viață” care nu înlocuiește NATO, ci o completează. După cum a spus ministrul francez de externe într-un interviu pentru ziarul Ouest-France, țările din Triunghiul Weimar „vreau să arate că aceasta este o problemă europeană”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel