Undă verde pentru eliberarea de sub ocupație rusă. Zelenski: Ucraina e pregătită de contraofensivă

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Soldați ucraineni. Foto: Administrația Prezidențială a Ucrainei
Soldați ucraineni. Foto: Administrația Prezidențială a Ucrainei

Ucraina este pregătită să lanseze contraofensiva multaşteptată pentru a recuceri teritoriul ocupat de ruşi, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu publicat sâmbătă. 

"Credem cu tărie că vom reuşi", a declarat Zelenski pentru "Wall Street Journal", citat de Rador. "Nu ştiu cât va dura. Sincer să fiu, poate merge într-o mulţime de moduri, complet diferite. Dar o vom face şi suntem pregătiţi."

Kievul speră că o contraofensivă pentru revendicarea teritoriului va schimba dinamica războiului care a izbucnit de când Rusia şi-a invadat vecinul, în urmă cu 15 luni.

În ultimele câteva săptămâni, Ucraina a intensificat atacurile asupra depozitelor de muniţii şi a rutelor logistice ruseşti. 

Zelenski a declarat luna trecută că Ucraina trebuie să aştepte sosirea mai multor vehicule blindate occidentale înainte de a lansa contraofensiva, amintește și agenția națională Agerpres. El a făcut presiuni diplomatice pentru a menţine sprijinul occidental, căutând mai mult ajutor militar şi arme, ceea ce este esenţial pentru ca Ucraina să reuşească în planurile sale.

Rusia deţine întinderi de teritoriu ucrainean în est, sud şi sud-est.

 

Pierderi mari ale Rusiei în ultimele 24 de ore

 

Forţele ucrainene au lichidat 560 invadatori ruşi în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor armatei ruse ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 209.470, potrivit unui raport publicat, sâmbătă dimineaţă, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Informația privind numărul general al pierderilor invadatorului rus nu e confirmată și din surse independente.

De asemenea, de la începutul invaziei ruse la scară largă, trupele ucrainene au doborât 313 avioane şi 298 de elicoptere ruseşti. Au mai fost distruse 3.829 (+10) de tancuri ale armatei ruse, 7.502 (+12) vehicule blindate, 3.533 (+32) de sisteme de artilerie, 342 (+7) de sisteme de apărare antiaeriană, 582 (+7) de lansatoare multiple de rachete, 6.289 (+22) de vehicule şi cisterne transportatoare de combustibil, 18 nave, 3.165 (+28) de drone, 1.132 (+15) de rachete de croazieră şi tehnică specială (475 de unităţi)

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel