Un petrolier iranian a fost sechestrat în Gibraltar

Eduard Pascu |
Data publicării:

Sechestrarea, joi, în largul teritoriului britanic Gibraltar, a unei nave iraniene suspectate că livrează petrol Siriei este o "veste excelentă", a comentat consilierul prezidenţial american pentru securitate naţională, John Bolton, relatează AFP.

"Marea Britanie a interceptat superpetrolierul Grace 1 încărcat cu petrol iranian pentru Siria încălcând sancţiunile UE", a continuat John Bolton pe Twitter, fără să confirme dacă Statele Unite au solicitat interceptarea acestei nave.

"America şi aliaţii noştri vor continua să împiedice regimurile de la Teheran şi Damasc să obţină profit din acest comerţ ilegal", a adăugat el.

Iranul l-a convocat joi pe ambasadorul Marii Britanii la Teheran pentru a-şi exprima nemulţumirea după arestarea unui petrolier sub pavilion panamez.

Potrivit ministrului spaniol de externe, Josep Borrell, operaţiunea ar fi avut loc în urma unei "solicitări adresate Marii Britanii de către Statele Unite".

Aceasta avut loc la câteva zile după ce Teheranul a anunţat că a depăşit limita impusă rezervelor sale de uraniu slab îmbogăţit, pe fondul tensiunilor exacerbate cu Washingtonul care provoacă temeri legate de o escaladare în regiunea Golfului.

Vezi și: Șeful Mossad: Iranul se află în spatele atacurilor recente din Golful Persic

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel