Un nou val de dezertări în Venezuela. Militarii refuză să i se supună lui Maduro

venezuela_ue_66472500
Alţi 11 militari venezueleni au traversat frontiera spre Columbia în ultimele 24 de ore, au anunţat luni serviciile pentru migraţie columbiene, ridicând la 167 numărul dezertorilor din această ţară.

Cel puţin cinci soldaţi, dintre care unul îmbrăcat în civil, au traversat luni podul internaţional Simon Bolivar, care uneşte Venezuela şi Columbia, au constatat corespondenţi ai agenţiei France Presse aflaţi în oraşul de frontieră Cucucta.

Doi dintre aceştia erau însoţiti de câini dresaţi să depisteze droguri.

"Nu ne mai supunem guvernului nostru", a declarat unul dintre ei în timp ce era însoţit de militari columbieni.

Dintre cei 167 de militari care au dezertat, 157 au intrat prin departamentul Norte de Santander (nord-est), a cărui capitală este Cucuta, iar zece prin Arauca, puţin mai la sud.

"Mulţi dintre ei au venit împreună cu familia de teama represaliilor", a subliniat serviciul pentru migraţii într-un comunicat.

Liderul opoziţiei, Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar al Venezuelei de peste 50 de ţări, a oferit amnistia militarilor care renunţă să servească guvernul lui Nicolas Maduro.

Primele dezertări au avut loc sâmbătă, în momentul în care Juan Guaido anunţa plecarea ajutorului umanitar spre Venezuela.

Camioanele încărcate cu aceste produse de primă necesitate, trimise pentru a acoperi grave penurii, au fost însă nevoite să se întoarcă în faţa blocajului rutier ordonat de puterea lui Maduro şi care a degenerat.

Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute au fost rănite, în ciocnirile violente de la frontierele cu Columbia şi Brazilia, unde se află depozitată o altă parte a ajutorului.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close