„Începutul fabricării înseamnă că primele 100 de tone de oțel au fost tăiate. Această etapă este foarte importantă în construcția unui alt mare vas de război. Continuăm dezvoltarea extraordinară a flotei de distrugătoare a US Navy”, a spus directorul de program Ingalls DDG 51, George Nungesser.
Numele navei îl onorează pe fostul senator american Ted Stevens, care a fost pilot în Al Doilea Război Mondial și, mai târziu, senator reprezentând Alaska. În momentul în care a părăsit funcția, în 2009, era cel mai longeviv senator republican american din istorie.
Compania Ingalls a livrat până acum 31 de distrugătoare din clasa Arleigh Burke. Alte distrugătoare sunt în prezent în construcție: Delbert D. Black (DDG 119), Frank E. Peterson Jr. (DDG 121), Lenah H. Sutcliffe Higbee (DDG 123) și Jack H. Lucas (DDG125).
Distrugătoarele din clasa Arleigh Burke sunt nave multi-misiune de înaltă capacitate și pot desfășura o varietate de operațiuni, de la prezența pe timp de pace și gestionarea crizelor până la securitatea mării și proiecția puterii, toate în sprijinul strategiei militare a Statelor Unite.
Distrugătoarele de rachete ghidate sunt capabile să poarte simultan lupte aeriene, de suprafață și submarine. Nava conține numeroase arme ofensive și defensive, concepute pentru a sprijini nevoile de apărare maritimă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News