Mai multe persoane care pregăteau revolte în masă în Ucraina, au fost arestate

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Poliţia ucraineană a reţinut duminică un grup de persoane suspectate că pregăteau revolte în masă în capitala Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, pentru a provoca instabilitate, în condiţiile escaladării tensiunilor cu Rusia, a precizat luni ministrul de interne de la Kiev, Denis Monastirskii, informează Reuters.

SUA şi alte ţări occidentale au afirmat că Rusia ar pregăti o nouă invazie pe teritoriul ucrainean, după ce a comasat lângă frontieră peste 100.000 de soldaţi, iar Kievul susţine că Moscova încearcă să intimideze şi să destabilizeze statul ucrainean.

Monastirskii a declarat în cadrul unei conferinţe de presă televizate că circa 5.000 de persoane urmau să participe la revolte şi ciocniri cu poliţia, în cinci oraşe din nordul şi centrul Ucrainei.

"Această acţiune, care urma să se desfăşoare după un plan, era de la bun început menită să ducă la acţiuni violente şi revolte şi nu avea nimic comun cu protestele paşnice", a spus el, potrivit Agerpres.

"Ea avea scopul exact de a zdruncina şi destabiliza situaţia din Ucraina", a adăugat ministrul.

Denis Monastirskii nu a precizat câte persoane au fost arestate sau cine se afla în spatele planificatelor revolte.

Rusia, care a anexat Peninsula Crimeea de la Ucraina în 2014 şi care îi susţine pe rebelii pro-ruşi în est, a negat în repetate rânduri că ar plănui să invadeze ţara vecină.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel