Un general rus care are dubii că Rusia poate duce un război împotriva Poloniei a stârnit furia lui Kadîrov. Cecenul îl acuză de „pierderea războiului în avans”

Darius Muresan |
Data publicării:
Tancuri americane Abrams în Polonia. Foto: Ministerul Apărării din Polonia
Tancuri americane Abrams în Polonia. Foto: Ministerul Apărării din Polonia

Circul de la Moscova dintre Ramzan Kadîrov, excentricul lider al Ceceniei, un adept al războiului total și generalul rus Viktor Sobolev, a ajuns până la cel mai înalt nivel al Kremlinului.

Generalul rus Viktor Sobolev a pus la îndoială faptul că Rusia este gata să lupte împotriva Poloniei.

Sobolev este un general în rezervă care e în prezent deputat rus și membru al Comitetului pentru apărare din Duma de Stat a Rusiei.

Poziția lui Sobolev a stârnit furia lui Kadîrov, cunoscut pentru declarațiile sale excentrice și pozițiile maximaliste în ceea ce privește războiul.

Potrivit lui Kadîrov, astfel de afirmaţii subminează autoritatea armatei ruse şi a întregului stat. Kadîrov a subliniat, de asemenea, că statele NATO şi ale Uniunii Europene se autointitulează în mod arogant ''comunitatea mondială'', dar în acelaşi timp oferă Kievului arme, cu care Forţele Armate ale Ucrainei bombardează teritoriul Rusiei.

Kadîrov l-a acuzat pe generalul Sobolev că este gata ''să piardă războiul în avans''.

Confruntarea dintre Kadîrov și Sobolev a ajuns și pe masa Kremlinului. Întrebat de un jurnalist în timpul unei conferințe cum evaluează Kremlinul aceste discuţii, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, a remarcat că Kremlinul nu ar dori să ofere nicio evaluare. ''Nu luăm parte la această polemică şi nu am dori să oferim nicio evaluare'', a subliniat Peskov, potrivit Rador care citează Gazeta.ru.

 

Kadîrov vrea ceceni și trupe ruse în Polonia. „Privind pe hartă, următoare țință după Ucraina e Polonia”

 

Declarația de la care a pornit totul îi aparține lui Ramzan Kadîrov, cunocsut pentru asemenea derapaje.

„Am afirmat în repetate rânduri că lupta împotriva satanismului ar trebui să se desfășoare în toată Europa și, în primul rând, pe teritoriul polonez”, a scris pe o rețea de socializare Ramzan Kadîrov, președintele Ceceniei. De asemenea, el îi asigură pe polonezi despre disponibilitatea Rusiei de a genera un referendum în Voievodatul Silezia.

Kadîrov pare să nu țină cont de realitățile de pe frontul din Ucraina, dar nici de faptul că Polonia, stat care a investit masiv în apărare în ultimii 15 ani, e membru NATO.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel