Un fost comandant al unei unități militare și alte cadre militare și-au recunoscut vinovăția într-un dosar de corupție

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul comandant al U.M. 02517 Craiova, fostul său locțiitor, șeful Biroului dirigenție lucrări, fosta contabilă si dirigintele de șantier au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, primind pedepse între 1 an și jumătate și 3 ani de închisoare cu suspendare.

Aceștia ar fi achitat firmei facturi pentru echipamente, utilaje și lucrări neprimite, neprestate și neexecutate. Prejudiciul cauzat U.M. 02517 Craiova depășește un milion de lei.

Administratorul unei societăti comerciale și firma respectivă au fost trimiși în judecată de DNA într-un dosar care vizează nereguli la un contract de reabilitare a unui pavilion, instalarea unei centrale termice nouă și retele de utilități în cazarma 1114 Deveselu, potrivit publicației Ziare.com.

Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane fizice, administrator al S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L., pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma continuată, și fals în înscrisuri sub semnătură privata, în forma continuată, și a S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L. Caracal, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma continuată, și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Ce acuze aduce DNA

Potrivit sursei citate, în rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut că, în 16 decembrie 2013, între U.M. 02517 Craiova, în calitate de achizitor, și S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L. Caracal, în calitate de prestator, a fost încheiat un contract de execuție lucrări ce avea că obiect "Consolidare și reabilitare pavilion S2, centrala termica noua și rețele de utilități în cazarma 1114 Deveselu".

"În acest context, în perioada decembrie 2013 - decembrie 2014, cele cinci persoane (care anterior au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției), în calitățile menționate mai jos, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația primară și ar fi dispus respectiv efectuat mai multe plăți către inculpata S.C. Antrepriza de Construcții Montaj Alpha Grup S.R.L. Caracal. Banii au fost achitați firmei respective pentru echipamente, utilaje și lucrări neprimite, neprestate și neexecutate, în baza unor documente justificative (facturi și situații de lucrări) care, la data emiterii/decontării, nu reflectau realitatea", arată DNA.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel