Un nou incident aviatic în Germania. Un elicopter militar s-a prăbuşit

S.I. Catalin |
Data publicării:

Un elicopter al forţelor armate germane s-a prăbuşit luni în nordul Germaniei, în apropierea oraşului Hanovra, provocând moartea unei persoane, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, relatează dpa.

Elicopterul s-a prăbuşit în apropierea satului Dehmke la puţin timp după miezul zilei (10.00 GMT), potrivit poliţiei. Nu există indicii imediate privind cauza accidentului.

Un incendiu a izbucnit în zona împădurită din apropierea locului prăbuşirii, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii locale. O zonă amplă în jurul resturilor elicopterului a fost izolată.

Incidentul are loc la o săptămână după ce un pilot şi-a pierdut viaţa în urma unei coliziuni a două avioane de luptă Eurofighter fără muniţie la bord în nord-estul Germaniei. Potrivit dpa, cei doi piloţi care se aflau în avioanele Bundeswehr şi-au folosit butoanele de ejectare, dar numai unul dintre ei a supravieţuit.

Zborurile Eurofighter s-au reluat luni după accident, două avioane decolând de la baza Laage din apropiere de Rostock.

Forţele aeriene germane nu au comentat asupra cauzei coliziunii, afirmând că investigaţiile sunt în desfăşurare, notează dpa. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel