Un avion de linie din Belarus a făcut cale întoarsă după ce Franța nu ar fi permis pătrunderea în spațiul ei aerian

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Belavia
Sursă foto: Belavia

Un avion de pasageri din Belarus care efectua o cursă între Minsk şi Barcelona a făcut cale întoarsă miercuri, indică datele de pe site-ul Flightradar24, după ce pilotul a fost anunţat în Polonia că este posibil să nu poată pătrunde în spaţiul aerian francez, relatează Agerpres, care citează Reuters.

Liderii UE le-au cerut oficialilor din blocul comunitar să prezinte noi sancţiuni împotriva Belarusului şi să identifice o cale de a interzice liniile aeriene din Belarus în spaţiul aerian comunitar după ce un zbor al Ryanair în care se afla un jurnalist disident a fost forţat să aterizeze duminică la Minsk.

Zborul 2869 al liniei aeriene de stat Belavia din Belarus era programat să aterizeze la Barcelona miercuri după-amiază.

"Acest pilot a primit informaţii din partea noastră că spaţiul aerian francez este blocat, şi ar putea avea o problemă cu intrarea", a declarat telefonic purtătorul de cuvânt al Agenţiei poloneze pentru servicii de navigaţie aeriană, Pawel Lukasiewicz.

Contactată de Reuters, Belavia a refuzat să comenteze informaţia privitoare la acest zbor.

Ministrul francez adjunct al transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, a declarat luni că Franţa a suspendat autorizaţia ca zborurile Belavia să-i traverseze teritoriul.

Belavia a primit interdicţie de zbor în Lituania, Letonia, Franţa, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, Republica Cehă şi Ucraina.

Polonia le permite în prezent zborurilor Belavia să pătrundă pe teritoriul său. Un zbor al Belavia de la Minsk la Varşovia a aterizat miercuri în capitala poloneză la 12.20 GMT, potrivit site-ului aeroportului Chopin din oraş.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel