Un avion american de spionaj Havilland Canada Dash-8 a fost distrus în Kenya

Eduard Pascu |
Data publicării:

Un avion de spionaj aparținând US Air Force a fost distrus în urma atacului grupării somaleze jihadistă Al Shabab, afliată Al Qaida, transmite defence blog.

Duminică forțele jihadiste somaleze afiliate Al Qaida au atacat o bază militară din Kenya care era folosită atât de armata kenyană cât și de militarii americani. 

Într-o declarație, Forțele de apărare din Kenya (KDF) au spus că a existat o încercare de a încălca securitatea la Manda Airstrip - care se află în apropierea bazei americane din Camp Simba - dar a fost „respinsă cu succes”. „Până acum au fost găsite trupurile a patru teroriști”, a transmis KDF într-un comunicat. „Avionul este în siguranță.”

Duminică, al-Shabaab a revendicat responsabilitatea pentru un atac la Camp Simba, în provincia Lamu, situată în apropierea graniței cu Somalia.

Unele surse au transmis că în timpul atacului au fost distruse mai multe aeronave, inclusiv un C-146A Wolfhound, operat de Comandamentul Operațiunilor Speciale din SUA.

(w670)

C-146A Wolfhound este o aeronavă de transport tactic proiectată și fabricată de Fairchild Dornier, pentru US Air Force. Aeronava asigură un transportul rapid al US Operations Special Command (USSOCOM) în teatrele de operații. Aeronava este, de asemenea, utilizată pentru a asista comanda comună a operațiunilor speciale ale USSOCOM.

 

Poliția confirmă distrugerile

 

 

În atac ar fi fost distrus și un alt avion Havilland Canada Dash-8 care poartă codul de înregistrare civilă american N8200L. Acesta este un avion special modificat, echipat cu un radar cu diafragmă sintetică, capabil să capteze imagini pe o suprafață de aproape 2 km în lățime, în funcție de altitudinea aeronavei. De asemenea este echipat cu o turelă cu senzori și cu camere electro-optice și infraroșu.

Poliția din Kenya a raportat că două avioane, unul kenian și unul american, împreună cu două elicoptere americane și alte vehicule, au fost distruse în atac, citează Associated Press.

În declarația sa cu privire la atacul de duminică, al-Shabab a declarat că a provocat „victime grave” atât forțelor americane, cât și celor din Kenya și a confirmat că a distrus aeronave și vehicule americane.

Militanții islamiști somalezi au spus că au distrus duminică șapte avioane și trei vehicule, într-un atac asupra unei baze militare din provincia Lamu din Kenya, folosită atât de trupele americane, cât și de cele din Kenya.

(w670)

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel