UE acuză Rusia şi China de campanii de dezinformare

Eduard Pascu |
Data publicării:

Bruxellesul acuză Rusia şi China că au desfăşurat campanii de dezinformare în timpul pandemiei de coronavirus pentru a încerca să "submineze" democraţiile, potrivit unui document consultat marţi de AFP.

"Unele ţări terţe, în special Rusia şi China, s-au angajat în campanii de dezinformare cu privire la COVID-19 în UE şi pe plan mondial, încercând să submineze dezbaterea democratică, să exacerbeze polarizarea societăţii şi să-şi amelioreze propria imagine", indică acest document. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell şi vicepreşedinta Comisiei Europene responsabilă pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, urmează să facă publică miercuri o strategie cu scopul combaterii dezinformării legate de pandemie, transmite Agerpres.

"Trebuie să alocăm mai multe resurse luptei împotriva dezinformării", a susţinut Borrell marţi. "Dacă vreţi să facem ceva, trebuie să-i alocăm resurse", s-a adresat el statelor membre, angajate într-o dificilă negociere pentru bugetul european. Josep Borrell a mai pledat pentru o abordare mai puţin naivă de către UE a relaţiei sale cu Beijingul.

El a avut o convorbire în cadrul unei videoconferinţe cu şeful diplomaţiei chineze Wang Yi pentru a pregăti un summit UE-China, au indicat serviciile sale. Nu a fost anunțată nici o dată  la finalul acestei discuţii. Summitul respectiv ar urma să-i reunească pe preşedinţii instituţiilor europene şi pe premierul chinez Li Keqiang. El se va desfăşura în sistem de videoconferinţă şi este prevăzut să aibă loc până la sfârşitul lunii iunie, dacă liderii chinezi îşi dau acordul, conform unei surse europene.

 

China, partener și rival pentru UE



Uniunea Europeană a adoptat în martie 2019 o strategie faţă de China, considerată în acelaşi timp partener şi rival. "În urmă cu câteva săptămâni, într-un dialog cu presa franceză, am spus că Europa a fost prea naivă în relaţiile sale cu China", a declarat Borrell după această discuţie. "Cred că trebuie să construim relaţii realiste cu China, cu scopul de a ne apăra valorile şi interesele", a adăugat el.

"UE are nevoie de China pentru a-şi apăra priorităţile în incintele internaţionale, în special lupta împotriva încălzirii globale. Dar în acelaşi timp, ea trebuie să-şi apere normele şi regulile pentru a evita ca China să le redefinească în felul său", a explicat un diplomat european. "UE este mult mai puţin naivă în prezent, dar are o problemă de strategie cu privire la investiţii faţă de China, căci Beijingul joacă pentru a-i diviza statele membre cu investiţiile sale", a subliniat acesta.

 

Campaniile de dezinformare au amânat summitul



Relaţia s-a complicat din cauza presiunii crescânde a Chinei asupra Hong Kong-ului şi a campaniilor de dezinformare desfăşurate de Beijing după apariţia COVID-19 în China. Ameninţarea virusului este motivul oficial invocat pentru amânarea unui summit între liderii celor 27 state membre ale UE şi preşedintele Xi Jinping, care era prevăzut să aibă loc în septembrie la Leipzig, în Germania.
Josep Borrell susţine că a reiterat preocuparea europenilor pentru situaţia din Hong Kong. Premierul chinez i-a dat asigurări, dar nu a făcut nicio concesie şi a reafirmat că noua lege cu privire la securitate naţională în Hong Kong este necesară.

Citește și: Rusia şi China desfăşoară campanii de dezinformare. Mircea Geoană: NATO are o operațiune de combatere a dezinformărilor

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel