Ucraina va institui legea marțială

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, propune parlamentului instituirea legii marţiale după arestarea a trei nave ucrainene.

După ce armata rusă a atacat şi a arestat trei nave ale Forţelor navale ucrainene în Marea Neagră, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat luni că va propune parlamentului de la Kiev să instituie legea marţială relatează Reuters. Şeful statului ucrainean a precizat că parlamentul ar putea decide luni aprobarea legii marţiale, care ar restricţiona libertăţile civile şi ar da instituţiilor statului atribuţii sporite. Forţele navale ucrainene au anunţat duminică seară că Rusia a deschis focul asupra unui grup de nave ucrainene în Marea Neagră, în urma incidentului fiind răniţi şase marinari ucraineni.

Navele, arestate de armata rusă, încercau să treacă prin strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov, unde se afla destinaţia lor finală, portul Mariupol. Incidentul armat a avut loc după ce trecerea convoiului ucrainean a fost blocată iniţial de un cargou rus plasat sub podul dintre Crimeea şi Rusia din strâmtoarea Kerci.

Rusia a confirmat arestarea a trei nave militare ucrainene şi utilizarea forţei în strâmtoarea Kerci, dar spune că a recurs la măsură pentru a forţa navele ucrainene să se oprească, după ce intraseră ilegal apele teritoriale ruse. Potrivit serviciului rus de securitate FSB, trei marinari ucraineni au fost răniţi în incidentul armat şi ei beneficiază în prezent de îngrijiri medicale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel