Ucraina susține că a străpuns apărarea rusă pe o adâncime de 50 km și a recucerit 700 km²

razboi_ucraina_29734500
Armata Ucrainei
 
Armata Ucrainei a anunțat că în decurs de câteva zile a reușit să recucerească o suprafață de aproximativ 700 km², ca urmare a operațiunii contraofensive.

Contraofensiva Ucrainei se desfășoară se pare pe mai multe direcții. Dacă în urmă cu o săptămână toți ochii erau ațintiți spre sud în Herson, Armata ucraineană a reușit să străpungă linia ocupantului și în nord la Harkov. 

Oleksii Gromov, purtător de cuvânt al Statului Major al Ucrainei, a declarat în curusl serii de ieri că Armata ucraineană a reușit să străpungă apărarea rusă la o adâncime de 50 de kilometrii.

„Forțele armate ucrainene au străpuns apărarea ocupantului pe o adâncime de 50 de kilometri. Au fost eliberate peste 20 de localități în cadrul operațiunii care se desfășoară în Harkov”, a precizat Gormov.

Potrivit acestuia, suprafața recucerită e de aproximativ 700 de kilometri pătrați.

Informația nu e confirmată din surse independente.

Rușii evită să vorbească de contraofensiva Ucrainei și susțin că încetinirea ofensivei trupelor ruse e deliberată

La finalul lunii august,  ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că încetinirea campaniei militare ruse în Ucraina este rezultatul unei decizii 'deliberate' a Moscovei pentru a reduce pierderile civile, dar a asigurat că 'operaţiunea militară specială' se derulează conform planului,

'Totul se face pentru a evita victimele în rândul civililor. Desigur, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar facem asta în mod deliberat', a afirmat Şoigu, citat de Agerpres, în cursul unei reuniuni desfăşurate la Taşkent (capitala Uzbekistanului) cu omologi ai săi din cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

Pe de altă parte despre contraofensiva ucraineană presa rusă evită să vorbească, ori dacă o face o prezintă ca pe un eșec și o operațiune moartă din fașă.

CITEȘTE ȘI: Bătălia pentru Herson: Rușii au două modalități pentru a opri contraofensiva Ucrainei pe care o numesc „masacru fără sens”

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close