Un atac cu drone ucrainene asupra unui centru logistic s-a soldat cu cel puţin şapte morţi şi 24 de răniţi într-un mic oraş din vestul Rusiei, a cărei capitală Moscova şi regiunea sa a fost vizată în cursul nopţii de sute de drone, relatează agențiile Agerpres și AFP.
"Şapte angajaţi de noapte au fost ucişi când drone duşmane au lovit un centru logistic al Wildberries", a postat pe Telegram guvernatorul Evgheni Pervîşov, precizând că atacul, care s-a produs la Kotovsk, s-a soldat de asemenea cu 24 de răniţi.
Ucraina şi-a intensificat atacurile pe teritoriul rusesc în ultimele luni, vizând în special infrastructuri logistice sau legate de hidrocarburi într-o tentativă de a limita finanţarea de care dispune Moscova pentru război.
Potrivit guvernatorului, un incendiu s-a declanşat într-un depozit, dar a fost stins ulterior, chiar dacă pompierii au rămas la faţa locului pentru a elimina orice pericol.
Regiunea Moscovei a fost vizată de peste 370 de drone în cursul nopţii, a declarat primarul capitalei, Serghei Sobianin. "Majoritatea au fost doborâte de apărările antiaeriene când erau încă departe. Şaizeci şi patru de drone duşmane au fost distruse în apropierea Moscovei", a postat el pe Telegram.