Ucraina a fost lovită din nou cu 32 de rachete de croazieră. De ce au fost interceptate doar jumătate dintre rachete - Experți militari ruși

whatsapp-image-2023-02-16-at-16-09-33_86440000
Potrivit reprezentanților militari ai Ucrainei, pe 16.02.2023, trupele ruse au efectuat un nou atac masiv cu rachete de croazieră asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean, care a fost precedat, ca de obicei, de lovituri cu drone. Pe lângă obiectivele militare și elementele infrastructurii critice, atacurile au vizat cu precădere mijloace de apărare antiaeriană și radare, ceea ce indică pregătirea unor atacuri aeriene de amploare.

După cum a declarat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Aerian din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, colonelul Yuri Ignat, apărarea antiaeriană ucraineană nu a avut timp să se adapteze la noile tactici ale utilizării de către Rusia a dronelor kamikaze și a rachetelor de croazieră, deoarece acestea au fost schimbate din nou. Astfel, potrivit părții ucrainene, atacul rusesc executat în noaptea de miercuri spre joi nu a decurs deloc conform așteptărilor Kievului.

În timp ce anterior rușii au lansat drone kamikaze de producție iraniană pe timp de noapte (în Ucraina le numesc “Shahed”, indiferent de model), iar dimineața rachete de croazieră, de data aceasta nu ar fi existat drone, iar loviturile nocturne ar fi început imediat cu utilizarea rachetelor.

“Inamicul folosea de obicei ”Shahed” pentru a ne verifica apărarea antiaeriană și pentru a corecta un posibil atac cu rachete de dimineață. De data aceasta am văzut un atac de noapte fără ”Shahezi”, rachetele fiind lansate direct”, a precizat Ignat.

Varianta rusă

Informațiile venite între timp de la partea rusă prezintă o altă variantă decât cea relatată de armata ucraineană. Reprezentanții ruși afirmă că în cursul serii și al nopții a existat un atac cu drone kamikaze. Exploziile provocate de acestea au fost semnalate în Regiunile Lvov, Poltava, Zaporojie, Cherkasy, Odesa, Sumy, Nikolaev și Dnepropetrovsk.

Apărarea antiaeriană al Ucrainei a încercat pe timpul nopții să respingă atacul dronelor kamikaze și al rachetelor rusești. Însă, după câte se pare, majoritatea rachetelor s-au dovedit a fi momeli. Acestea au fost folosite pentru a deschide locațiile instalațiilor ucrainene de apărare antiaeriană.

Șeful Biroului prezidențial al Ucrainei, Andriy Yermak, a declarat că rachetele folosite în atacul din 16 februarie au atins ținte din nordul și vestul Ucrainei, iar infrastructura din Regiunile Dnepropetrovsk și Kirovograd a fost, de asemenea, lovită.

Experții militari ruși au evidențiat câteva caracteristici ale atacului de astăzi asupra infrastructurii ucrainene

În primul rând, atacul a fost efectuat pe timp de noapte. În al doilea rând, lovitura cu rachete a fost precedată de cercetarea aeriană cu drone și baloane, care a implicat folosirea activă a sistemelor de apărare antiaeriană ale Ucrainei. În acest fel, acestea și-au demascat pozițiile și au consumat inutil muniția. Ca urmare, s-a reușit dirijarea rachetelor de croazieră în timpul loviturii de noapte, deoarece operatorii ruși știau deja locațiile aproximative ale apărării antiaeriene ucrainene.

Loviturile au fost executate punctual, cunoscându-se cu exactitate coordonatele țintelor. La Kiev, se presupune că cineva le transmite informații relevante rușilor.

Potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, în cursul nopții, Rusia a lansat 32 de rachete de croazieră asupra teritoriului ucrainean, din care au fost doborâte 16. De asemenea, apărarea antiaeriană a Ucrainei a reușit să doboare cinci drone.

Din informațiile apărute pe rețelele de socializare rezultă faptul că militarii ucraineni au doborât 14 rachete de croazieră de tip Kh-101, Kh-555 și Kalibr, precum și două rachete de tip Kh-59. 

Surse: topwar.ru, topcor.ru, twitter.com.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close