Ucraina a aprobat introducerea în serviciul de luptă a noului sistem de rachete de costă RK-360MȚ „Neptun”

Cătălin Costea |
Data publicării:

Pe 23 august, ministrul ucrainean al apărării, Andriy Taran, a semnat ordinul de introducere în serviciul de luptă al Forțelor Armate ale Ucrainei a noului sistem de rachete de coastă, de producție autohtonă, RK-360MȚ „Neptun”.

În document sunt definite principalele caracteristici tehnico-tactice ale sistemului de rachete, condițiile tehnice de exploatare și cerințele generale ale acestuia.

Sistemul este destinat distrugerii navelor de diferite tipuri, distrugătoarelor, fregatelor, corvetelor, navelor de desant și navelor de sprijin, în condiții meteorologice ușoare și dificile, în orice perioadă a zilei și anului, prin foc activ și cu asigurarea contramăsurilor electronice.

Primul complex de rachete de coastă RK-360MȚ “Neptun” va fi livrat unităților militare ucrainene într-o perioadă de  9-12 luni.

Comentariul autorului: Primele lansări-test cu noul sistem ucrainean de coastă au avut loc pe 5 aprilie 2019, iar la acea dată se intenționa ca livrarea primelor complexe către Forțele Navale ale Ucrainei să aibă loc în decembrie 2019.

Lipsa de hotărâte politică privind finanțarea programelor ucrainene de construcții de rachete a determinat întârzierea cu peste un an a proiectului “Neptun” și, de asemenea, întreruperea proiectului “Vilkha-M”, care prevedea modernizarea fundamentală a rachetei folosite de sistemul de lansare "Vilkha" și creșterea razei de acțiune de la 70 la 120 km.

Caracteristicile tehnico-tactice ale sistemului RK-360MȚ „Neptun”:

- Raza de acțiune: de la 7 la 280 km (în prezent nu sunt date că a fost atinsă această distanță);

- Distanța de instalare față de fâșia de coastă: nu depășește 25 km;

- Numărul maxim de rachete R-360 la o salvă: 24 de unități (cu 6 dispozitive de lansare USPU);

- Intervalul de timp între două lansări în salvă: 3 - 5 secunde;

- Timpul de desfășurare a complexului într-o nouă poziție: 15 minute,

- Redislocarea complexului pe roți: până la 1.000 km;

Structura propusă a unui divizion de RK-360MȚ:
 

- punct de comandă;

- trei baterii de lansare (2 x USPU-360);

- o baterie tehnică (6 x TZM-360 și 6 x TM-360);

- grupa de apărare.
 
Muniția maximă a divizionului de RK-360MȚ, luând în considerare toate platformele de transport și lansare în structura propusă (6 x USPU, 6 x TZM și 6 x TM) este de 72 de unități de rachete de croazieră R-360. 

Punctul de comandă mobil RKP-360
Este destinat pentru controlul automat al componentelor complexului RK-360MȚ, asigurând o legătură stabilă cu eșalonul superior și cu elementele complexului. Tipuri de comunicatii: satelitare, banda HF, banda VHF.
 
Situat pe șasiul unui vehicul KrAZ-63221, punctul de comandă este prevăzut cu cinci posturi de luptă, dintre care două sunt atribuite comandantului și șefului de stat-major al divizionului. Primul se află în dreapta în direcția mașinii, al doilea în stânga.
Durata maximă de desfășurare a punctului de comandă nu depășește 10 minute.

  

 
Racheta R-360 din containerul de transport și de lansare TPK-360 


 

- Masa rachetei R-360: 870 kg;
 

- Masa unității de luptă (focosului): 150 kg;
 

- Diametrul rachetei: 380 mm;
 

- Punctul maxim de lovire: 280 km;
 

- Altitudinea de zbor razant (peste creasta valurilor): 3 -10 m.
 

Dispozitivul unificat de lansare USPU-360


Dispozitivul unificat de lansare USPU-360 este destinat păstrării, depozitării temporare, transportului, pregătirii pentru lansare și lansării rachetelor R-360. USPU-360 este montat pe utilajul cu tracțiune integrală, 8x8, KrAZ-7634NE, cu o capacitate de încărcare de 27 de tone.
  

 

Mașină de transport și încărcare TZM-360

 


Masina de transport și încărcare TZM-360, pe șasiul KrAZ-63221, este concepută pentru a încărca, păstra, depozita temporar și transporta patru containere TPK-360 cu rachete R-360.

Timp de desfășurare: 10 minute;

Timp de supraîncărcare (încărcare 4 containere): 20 minute;

Echipaj necesar: 3 persoane.
  

 

Mașina de transport TM-360

 


Mașina de transport TM-360, pe șasiul KrAZ-63221, este destinată depozitării temporare și transportului containerelor TPK-360 cu rachete R-360.

Activitatea principală de cercetare și dezvoltare a fost desfășurată în cadrul Întreprinderii de stat "Design Bureau Luch", care cooperează pentru producție cu: SC "Orizon Navigation", Întreprinderea de stat "Impuls", SC constructoare de mașini "Vizar", Întreprinderea de stat "Arsenal", companiile private din domeniul apărării: "Motor Sich", SC "AvtoKrAZ", "Radionix", "Telecard dispozitiv", "Ukrinmash" și "Vehicule blindate ucrainene".

Radarul APGC-5R, din capul de ghidare al rachetei de croazieră R-360, un element esențial în asigurarea stabilității controlului rachetei, a fost brevetat de firma privată Radionix, care aparține omului de afaceri Stanislav Borisovici Zavyalov.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel