La 3 ianuarie, SUA l-au ucis într-un atac cu dronă la Bagdad pe Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene şi arhitectul strategiei de influenţă regională a Teheranului.
'Soleimani nu era un sfânt, era, foarte evident, un veritabil agitator şi un element de destabilizare foarte eficace al iranienilor', dar 'a merge să-l ucizi pe Soleimani pe terenul irakian mi se pare că nu a fost o idee bună', a declarat generalul Lecointre, cu prilejul unei întâlniri cu Asociaţia jurnaliştilor din domeniul apărării (AJD), transmite Agerpres.
'Acest lucru slăbeşte poziţia Irakului şi, foarte clar, voinţa coaliţiei (internaţionale anti-Statul Islamic), a occidentalilor, este de a consolida Irakul, este de a-l ajuta să se reconstruiască ca un stat stabil şi suveran în regiune', a mai spus el.
Întrebat despre riscul unor acţiuni din partea Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari irakieni dominată de forţe pro-Iran şi integrată forţelor regulate irakiene, generalul francez a răspuns: 'Suntem pe muchie de cuţit'.
'Vom fi oare capabili să continuăm procesul de integrare (a lor) progresivă în armata irakiană - şi se lucrează în acest sens - sau, dimpotrivă, (Hashd al-Shaabi) va deveni mai făţiş un instrument de destabilizare în mâna Iranului? Nu ştiu să spun', a admis responsabilul militar francez.
Parisul are desfăşuraţi 1.000 de militari în Orientul Mijlociu în cadrul operaţiunii Chammal, componenta franceză a operaţiunii internaţionale în Irak şi Siria.
Vezi și: Iran: Un deputat anunţă o recompensă de 3 milioane de dolari pentru uciderea lui Trump
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News