Turcia va continua să fabrice piese pentru avioanele F-35 până în 2022

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Decizia a fost luată la sfârșitul anului 2019 „pentru a onora acordurile contractuale existente”, spune un oficial al apărării din SUA.

SUA vor continua să producă în Turcia piesele importante pentru avioanele F-35 până în 2022, a anunțat marți Bloomberg, citând un oficial al Pentagonului.

Deși Turcia nu poate cumpăra avioane F-35 după achiziționarea sistemului de apărare aeriană S-400 din Rusia, locotenent-colonelul Mike Andrews, purtător de cuvânt al departamentului de apărare, a declarat că ”la sfârșitul anului 2019 a fost luată o decizie de a onora aranjamentele contractuale existente și de a accepta livrarea pieselor care erau deja sub contract”. Andrews a subliniat că obiectivul este „evitarea costurilor de reziliere a contractelor”.

Andrews a adăugat că au fost identificate surse alternative „pentru toate piesele fabricate de turci și vor fi utilizate pe măsură ce contractele turcești scad”, transmite Anadolu.

În Turcia 10 companii au fost pe cale să fabrice piese pentru avioanele F-35, în valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari, inclusiv fuselajul central, potrivit unei analize realizate, în 2018, de Bloomberg. 

Achiziția S-400 de către Turcia a determinat Washingtonul să înlăture Turcia din programul F-35. SUA susțin că sistemul S-400 ar putea fi folosit de Rusia pentru a obține detalii clasificate despre avion și este incompatibil cu sistemele NATO.

Cu toate acestea, Turcia a contracarat spunând că S-400 nu va fi integrat în sistemele NATO și nu va reprezenta o amenințare pentru alianță.

Citește și:  De ce Turcia are nevoie și de Patriot și de S-400. Erdogan, în fața unei decizii dificile

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel